Podul de la Cernavodă, de pe Autostrada A2, va intra în reabilitare

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța anunță că luni, 22 februarie, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600. „Contractul [...]

Podul de la Cernavodă, de pe Autostrada A2, va intra în reabilitare

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța anunță că luni, 22 februarie, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600.

„Contractul semnat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și SC Maristar Com SRL pentru realizarea acestor lucrări are o valoare de 66.847.689,39 de lei, fără TVA, obiectivul fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, iar perioada de garanție este de 60 de luni”, au anunțat reprezentanții DRDP Constanța.

Contractul de reabilitare a părții rutiere prevede o serie de lucrări, printre care:

  • înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare;
  • înlocuirea sistemului rutier;
  • înlocuirea parapetului pietonal și direcțional;
  • înlocuirea rosturilor de dilatație;
  • lucrări de reparații cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile;
  • lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces etc.

Reprezentanții DRDP Constanța precizează că în perioada sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricții de circulație.