PNL Ialomița intră în linie dreaptă pentru alegerile din 2024

PNL Ialomița s-a reunit în formulă extinsă pentru a pune la punct detaliile politice în vederea rundelor de alegeri din acest an. Liga Aleșilor Locali ai PNL Ialomița, prezidată de Dragoș Soare, președintele organizației județene, a strâns la Slobozia activul liberal din Ialomița. Primari, consilieri locali, consilieri județeni, singurul parlamentar PNL și cei doi subprefecți liberali au primit mesajul de mulțumire al liderului lor politic. „Am prezidat întâlnirea Ligii Aleşilor Locali ai PNL Ialomița, în calitate de primar PNL şi de Preşedinte al filialei, şi vă împărtăşesc că este o… Articolul PNL Ialomița intră în linie dreaptă pentru alegerile din 2024 apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

PNL Ialomița intră în linie dreaptă pentru alegerile din 2024

PNL Ialomița s-a reunit în formulă extinsă pentru a pune la punct detaliile politice în vederea rundelor de alegeri din acest an.

Liga Aleșilor Locali ai PNL Ialomița, prezidată de Dragoș Soare, președintele organizației județene, a strâns la Slobozia activul liberal din Ialomița.

Primari, consilieri locali, consilieri județeni, singurul parlamentar PNL și cei doi subprefecți liberali au primit mesajul de mulțumire al liderului lor politic.

„Am prezidat întâlnirea Ligii Aleşilor Locali ai PNL Ialomița, în calitate de primar PNL şi de Preşedinte al filialei, şi vă împărtăşesc că este o reală plăcere să pot să îi revăd pe colegii mei din toate cele 66 localități din Ialomița, primari, consilieri locali şi județeni.”, a transmis Dragoş Soare.

Energia oamenilor serioşi din PNL, a oamenilor care lucrează în localitățile lor, care sunt exemple pentru toate comunitățile din Ialomița, îmi arată încă o dată că Partidul Național Liberal are capacitatea de a moderniza România. Administraţiile PNL sunt printre cele mai performante din judeţ şi asta pentru că ne susţinem unii pe alţii. (DRAGOŞ SOARE, preşedinte Partidul Național Liberal Ialomiţa)

Preşedintele PNL a mulţumit echipei care-i este alături în activitatea politică și administrativă, nominalizând pe Luminița Barcari, singurul parlamentar PNL din județ, pe cei doi subprefecți Tonița Manea și Gheorghe Babagianu, pe Alexandru Dinu, vicepreședintele Consiliului Ialomița, și pe Gigi Manea, viceprimar al Municipiului Slobozia.

„Nu o fac des, dar le mulțumesc consilierilor locali PNL din toate localitățile pentru că se implică atât de mult (în unele locuri chiar cu multă patimă)! Le mulțumesc primarilor PNL, alături de care guvernăm aproape jumătate din populația județului, pentru că dau exemplu despre cum se poate face administrație în Ialomița. Rar întâlneşti oameni mai îndârjiți să aducă fonduri pentru proiectele comunităților lor.”, a mai spus liderul liberalilor ialomițeni.

Articolul PNL Ialomița intră în linie dreaptă pentru alegerile din 2024 apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.