Ploieștiul, luminat de sute de mii de beculețe. S-a dat startul Sărbătorilor de Iarnă – VIDEO, FOTO

Primăria Ploiești a dat startul Sărbătorilor de Iarnă, prin aprinderea luminițelor. Orașul a fost luminat, începând cu ora 18.00, de sute de mii de beculețe, spre bucuria celor care au ales să-și petreacă seara de 1 Decembrie în zona centrală a municipiului. Aprinderea iluminatului ornamental din Ploiești a avut loc marți, de 1 Decembrie, la […] Articolul Ploieștiul, luminat de sute de mii de beculețe. S-a dat startul Sărbătorilor de Iarnă – VIDEO, FOTO apare prima dată în Observatorul Prahovean.

Ploieștiul, luminat de sute de mii de beculețe. S-a dat startul Sărbătorilor de Iarnă – VIDEO, FOTO

Primăria Ploiești a dat startul Sărbătorilor de Iarnă, prin aprinderea luminițelor. Orașul a fost luminat, începând cu ora 18.00, de sute de mii de beculețe, spre bucuria celor care au ales să-și petreacă seara de 1 Decembrie în zona centrală a municipiului.

Aprinderea iluminatului ornamental din Ploiești a avut loc marți, de 1 Decembrie, la ora 18.00, în fața Primăriei Ploiești, unde au fost prezenți reprezentanții celor care, 24 de ore din 24 de ore, se află în linia I în lupta împotriva Covid.

„Am onoarea să fiu alături de eroii zilelor noastre, oameni care de-a lungul timpului, în ultimele nouă luni, ne-au adus optimism, ne-au redat speranța, ne-au redat încrederea și, de foarte, foarte multe  ori ne-au redat viața”, și-a început discursul Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești.

Anul acesta, drept recunoștință pentru efortul depus în timpul crizei Covid, butonul roșu a fost apăsat de un reprezentant al celor care se află în lina I: șeful Secției ATI de la Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

În aplauzele celor prezenți, reprezentanții instituțiilor care s-au aflat în prima linie de la începutul crizei Covid au primit diplome de merit din partea municipalității.

Momentul aprinderii luminițelor a fost așteptat de mulți ploieșteni care s-au strâns în parcul din fața Palatului Administrativ din Ploiești.

Sute de mii de beculețe s-au aprins în același timp, spre bucuria celor care, în seara de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, au ales să meargă în zona centrală a orașului.

Articolul Ploieștiul, luminat de sute de mii de beculețe. S-a dat startul Sărbătorilor de Iarnă – VIDEO, FOTO apare prima dată în Observatorul Prahovean.