Orașul de Floci, modernizat contratimp cu bani europeni

Orașul de Floci trebuie modernizat până la sfârșitul lunii martie 2023 pentru a se evita restituirea banilor europeni. Orașul de Floci din Ialomița va fi modernizat cu 13,818 milioane lei, echivalentul a aproximativ2,8 milioane euro. Contractul de execuție a fost semnat astăzi, chiar pe locația Orașului de Floci, iar timpul se scurge nemilos în defavoarea constructorilor și beneficiarului Consiliul Județean Ialomița. Încremeniți în proceduri greoaie și cu o estimare a lucrărilor sub valoarea dorită de firmele de construcții, autorii proiectului intitulat pompos „Reabilitarea și punerea în valoare a Monumentului Istoric… Articolul Orașul de Floci, modernizat contratimp cu bani europeni apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Orașul de Floci, modernizat contratimp cu bani europeni

Orașul de Floci trebuie modernizat până la sfârșitul lunii martie 2023 pentru a se evita restituirea banilor europeni.

Orașul de Floci din Ialomița va fi modernizat cu 13,818 milioane lei, echivalentul a aproximativ2,8 milioane euro.

Contractul de execuție a fost semnat astăzi, chiar pe locația Orașului de Floci, iar timpul se scurge nemilos în defavoarea constructorilor și beneficiarului Consiliul Județean Ialomița.

Încremeniți în proceduri greoaie și cu o estimare a lucrărilor sub valoarea dorită de firmele de construcții, autorii proiectului intitulat pompos „Reabilitarea și punerea în valoare a Monumentului Istoric Orașul de Flociau deasupra capului sabia lui Mihai Viteazul, cel în numele căruia se face întreaga investiție.

Semnat încă din 5 aprilie 2019, contractul de finanțare al proiectului finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 are ca termen final de predare a investiției data de 31.03.2023.

Asta înseamnă că firmele de construcții ROMCONSTRUCT GROUP SRL Ploiești și CONCAS SA Buzău au la dispoziție doar 20 de luni pentru terminarea lucrărilor, în caz contrar beneficiarul, Consiliul Județean Ialomița, urmând a fi obligat să returneze către Uniunea Europeană banii primiți pentru implementarea proiectului.

Există timp suficient cu condiția ca antreprenorul să se mobilizeze. Aici va face și o promisiune că va respecta termenul și că se va mobiliza mai mult. Nu sunt complet liniștit până nu vedem recepția finală a obiectivului de investiții.”, a precizat Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița, imediat după semnarea contractului de execuție la Orașul de Floci.

Orașul de Floci, unde s-a dus mia se duce și suta. Plus ceva mărunțiș!

Motivul principal al întârzierii atribuirii lucrării de la Orașul de Floci a fost lipsa constructorilor de la licitațiile organizate de Consiliul Județean Ialomița.

Pentru a-i convinge pe constructori că este o afacere bănoasă să modernizeze obiectivul de patrimoniu, Marian Pavel, președintele instituției județean, echipa de conducere și consilierii județeni au suplimentat consistent valoarea pusă la bătaie pentru lucrare.

Pornită de la o valoare totală de 12,193 milioane lei (cu TVA) în aprilie 2019, investiția ce se vrea a fi un aspirator de turiști dornici să descopere printre ciulinii Bărăganului locul unde s-a născut și a copilărit Mihai Viteazul, a ajuns acum la 13,818 milioane lei (cu TVA).

Suplimentul de 1,625 milioane lei (cu TVA), aproximativ 13,3%, duce contribuția totală a finanțării asigurate de la bugetul județean la valoarea de 4,525 milioane lei.

Din păcate, în primă fază, felul în care a fost întocmit proiectul acesta nu a fost interesant pentru cei care erau disponibili pentru a licita în cadrul acestui proiect de investiții. Trebuie să mulțumim plenului Consiliului Județean care a fost de acord cu o creștere a contribuției proprii pentru a acoperi influențele care sunt generate de creșterea cu forța de muncă.”, a explicat Alexandru Potor.

Orașul de Floci are șanse mari să fie chiar mai scump decât s-a convenit cu firma de construcții, lucru anunțat de unul dintre cei doi executanți la câteva minute de la semnarea contractului.

Am urmărit mult această lucrare dar era mult sub… și acum ea nu este… vedeți cum zboară prețurile… Dar cineva a fost inteligent și a băgat în contract o clauză care ne-a încurajat. Acea clauză permite ajustarea prețului contractului în condițiile economice actuale.”, recunoaște sincer reprezentantul CONCAS Buzău.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru anumite categorii de lucrări, funcție de evoluția prețului materialelor folosite, se poate majora valoarea investiției prin aplicarea unor indici comunicați de Institutul Național de Statistică.

Orașul de Floci, Comisia Națională care poate arunca în aer tot proiectul

Dincolo de cât va fi la final nota de plată, soarta proiectului investițional de la Giurgeni stă în pixul membrilor Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Fără avizul acestora nici un ciulin nu poate fi deranjat la Orașul de Floci.

Comisia de arheologie va desface proiectul ăsta în șapte mii de… Ca să vă dau un exemplu, la cetatea Râșnov unde noi executăm lucrări, pentru obținerea avizelor a durat doi ani, lucru care nu mai depinde de noi.”, a pus degetul pe rană reprezentantul firmei de construcții, prilejuind instantaneu grimase pe fețele eminamente vesele și optimiste ale șefilor Consiliului Județean Ialomița.

Abia după obținerea acestor avize firmele pot demara procedurile de obținere a autorizațiilor de construcție obligatorii pentru finalizarea investiției din proiectul de modernizare a Orașului de Floci.

Orașul de Floci, unde se duc banii când se duc

Restaurarea și consolidarea ruinelor Edificiului de contraforturi;

Restaurarea și consolidarea ruinelor Bisericii nr.2;

Înființarea de drumuri de legătură între toate obiectivele sitului și platforme de observație în punctele natural înalte alte sitului;

Construirea unei porți de acces pentru contorizarea și vânzarea biletelor vizitatorilor;

Construirea de pavilioane (sistem de panouri modulate ușoare), închise sau deschise;

Dotarea muzeului existent cu vitrine necesare expunerii obiectelor arheologice descoperite în sit și dotarea cu sisteme de iluminat pentru punerea în valoare a patrimoniului mobil;

Amplasarea de panouri explicative (de informare), pentru fiecare monument în parte și de panouri de direcționare;

Asigurarea iluminatului public arhitectural (de punere în valoare a patrimoniului mobil);

Propunerea de activități de marketing și promovare turistică.

Articolul Orașul de Floci, modernizat contratimp cu bani europeni apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.