Oppo pregătește un telefon cu spate care își poate schimba culoarea: Reno5 Pro+ 5G

Oppo a anunțat deja că va lansa săptămâna viitoare noile dispozitive Reno5 5G și Reno5 Pro 5G, dar se pare că va mai exista și un model superior, care va aduce o tehnologie în premieră […] Articolul Oppo pregătește un telefon cu spate care își poate schimba culoarea: Reno5 Pro+ 5G apare prima dată în Go4IT.

Oppo pregătește un telefon cu spate care își poate schimba culoarea: Reno5 Pro+ 5G

Oppo a anunțat deja că va lansa săptămâna viitoare noile dispozitive Reno5 5G și Reno5 Pro 5G, dar se pare că va mai exista și un model superior, care va aduce o tehnologie în premieră pentru piața de smartphone-uri: sticlă electrocromică. Această tehnologie a fost deja demonstrată pe OnePlus Concept One, această sticlă ascunzând camerele de pe acel dispozitiv, însă în cazul de față s-ar putea să vedem un telefon care își poate schimba culoarea la comandă.

Oppo Reno5 Pro+ 5G ar putea fi primul telefon care folosește sticlă electrocromică

Noul Oppo Reno5 Pro+ 5G ar putea fi telefonul care va marca mai multe premiere. Nu doar că va fi primul cu sticlă care își poate schimba culoarea, dar ar putea fi primul care integrează un nou senzor foto de la Sony: un model IMX din seria 700 cu rezoluție de 50 megapixeli. Acestea debutau de obicei pe noile telefoane Huawei și rămâneau de obicei exclusive, dar acum în lipsa unei producții foarte mari pentru noile flagship-uri ale acestui producător, Sony pare să le ofere și altor companii.

Modulul foto de pe spate va integra și alte trei camere, printre care un modul telephoto cu zoom 2x de 12 megapixeli și o cameră ultra-wide de 16 megapixeli. Cea de-a patra cameră ar putea fi un senzor de adâncime sau o cameră macro.  Conform imaginilor disponibile în acest moment, Reno5 Pro+ 5G ar putea avea față de modelele Reno5 standard și o serie de blitz-uri în plus.

Altfel, design-ul nu este foarte diferit de cel al seriei Reno4. Modelul Reno5 Pro 5G pare să fie aproape identic din punct de vedere vizual cu Reno4 Pro 5G, pe care l-am testat și noi de curând: sistem cu trei camere ieșite în relief, o culoare în degrade pe spate și ecran curbat la margini. Modelul Reno5 5G în schimb vine cu un ecran plat, dar cu aceleași linii de design în rest.

Evenimentul de lansare pentru seria Reno5 5G este programat pentru data de 10 decembrie

sursa: GSM Arena

Articolul Oppo pregătește un telefon cu spate care își poate schimba culoarea: Reno5 Pro+ 5G apare prima dată în Go4IT.