Noi restricţii ar putea fi reintroduse de la 1 augut, însă la nivel local. Precizările făcute de Ludovic Orban

Guvernul Orban a anunţat, marţi, la Ministerul Sănătăţii, că în cursul după-amiezii va avea loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), iar miercuri, în şedinţa de Guvern, se va discuta despre noi măsuri de restricţie, care vor fi impuse la nivel local, de către Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, de […]

Noi restricţii ar putea fi reintroduse de la 1 augut, însă la nivel local. Precizările făcute de Ludovic Orban

Guvernul Orban a anunţat, marţi, la Ministerul Sănătăţii, că în cursul după-amiezii va avea loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), iar miercuri, în şedinţa de Guvern, se va discuta despre noi măsuri de restricţie, care vor fi impuse la nivel local, de către Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, de la 1 august.


Şeful Executivului a spus că există o propunere formulată în cadrul specialiştilor din cadrul Consiliului de Suport Tehnico Ştiinţific, să nu se decidă la nivel naţional, ci să se dea pârghiile, să fie împuternicite Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă să decidă aceste măsuri, la nivel local.


CSNU se va reuni în cursul după-amiezii de marţi. El a spus că specialiştii au formulat deja propuneri de care se va ţine cont.


Miercuri, în şedinţa de Guvern, dacă e necesar, se va modifica hotărârea privind starea de alertă, pentru a introduce noi măsuri, a mai afirmat premierul.


Orban a ţinut să afirme că singurele discuţii, în acest moment, sunt legate de limitarea programului la cluburi şi terase, în zonele unde riscul epidemiologic este mai mare, nu la nivel naţional. În plus, spune el, sunt discuţii legate de plaje, în ideea de a se elimina acea regulă privind familia, iar distanţarea să se facă pentru toate persoanele, cu excepţia copiilor.


De asemenea, premierul a vorbit şi despre posibilitatea purtării măştii de protecţie în zonele unde nu se poate respecta distanţarea fizică.


Aceste propuneri vor fi impuse la nivel local şi nu naţional, în funcţie de zonele cu risc epidemiologic crescut.


“Sunt anumite tipuri de activităţi, pe faleză, de exemplu în zona Galaţi, Brăila, unde este foarte mare aglomeraţie şi singura soluţie pentru a reduce riscul epidemiologic este purtarea măştii. De asemenea, în pieţe, târguri, unde se aşteaptă la fabrici, să intre oamenii”, a mai precizat Orban.


El a menţionat că decizia privind aceste restricţii şi reguli noi o vor lua Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, analizând situaţia şi numai pe anumite intervale orare şi anumite zone.


Întrebat ce se întâmplă dacă se ajunge la 2.000 de cazuri, Orban a spus că obiectivul Guvernului este să nu se ajungă la această cifră.