Ministrul ucrainean al Apărării: 97% din țintele rușilor sunt civile. Rușii au lansat, de la începutul războiului, peste 16.000 de atacuri cu rachete

Forțele ruse au lansat peste 16.000 de atacuri cu rachete asupra Ucrainei în ultimele nouă luni, a anunțat luni, 28 noiembrie, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, care a precizat că 97% din atacurile rușilor au vizat ținte civile, informează The Kyiv Independent. „Luptăm împotriva unui stat terorist. Ucraina va învinge și îi va aduce […]

Ministrul ucrainean al Apărării: 97% din țintele rușilor sunt civile. Rușii au lansat, de la începutul războiului, peste 16.000 de atacuri cu rachete

Forțele ruse au lansat peste 16.000 de atacuri cu rachete asupra Ucrainei în ultimele nouă luni, a anunțat luni, 28 noiembrie, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, care a precizat că 97% din atacurile rușilor au vizat ținte civile, informează The Kyiv Independent.

„Luptăm împotriva unui stat terorist. Ucraina va învinge și îi va aduce pe criminalii de război în fața justiției”, a scris Reznikov, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Miercuri, 23 noiembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care cataloghează Rusia drept „stat sponsor al terorismului” și în care afirmă că atacurile deliberate ale trupelor ruse asupra unor ținte civile, inclusiv infrastructura energetică, școli și adăposturi, încalcă dreptul internațional.

Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat pe 20 noiembrie că războiul la scară largă al Rusiei a ucis 8.311 civili, inclusiv 437 de copii, și a rănit alte 11.000 de persoane, începând din 24 februarie. Este de așteptat ca cifrele reale să fie mai mari, deoarece autoritățile ucrainene nu pot avea acces la teritoriile ocupate de forțele ruse și separatiste.

Rusia a vizat infrastructura civilă a Ucrainei încă de la începutul războiului, bombardând-o la întâmplare, notează The Kyiv Independent.

De la începutul lunii octombrie, Moscova a lansat, de asemenea, atacuri în masă asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, admițând că instalațiile energetice ale țării reprezintă una dintre țintele sale principale.

Conform Convenției de la Geneva, atacarea infrastructurii publice vitale reprezintă o crimă de război.

Cel mai recent atac masiv cu rachete, din 23 noiembrie, a ucis cel puțin opt civili și a rănit alți 45 în regiunea Kiev, potrivit misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina. De asemenea, atacul a provocat pene de curent în toate regiunile ucrainene și în părți din Republica Moldova, țară care se învecinează cu Ucraina.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina