Mii de oameni au protestat, sâmbătă, la Porto împotriva summitului social al UE

În timp ce liderii europeni erau reuniţi sâmbătă, la Porto, la un summit informal în urma căruia au promis o Europă „mai socială” post-pandemie, mii de persoane manifestau în oraşul portughez împotriva şomajului și a salariilor mici, relatează agenția France Presse, preluată de Agerpres. La summit a participat și Klaus Iohannis, președintele României. Premierul portughez, […]

Mii de oameni au protestat, sâmbătă, la Porto împotriva summitului social al UE

În timp ce liderii europeni erau reuniţi sâmbătă, la Porto, la un summit informal în urma căruia au promis o Europă „mai socială” post-pandemie, mii de persoane manifestau în oraşul portughez împotriva şomajului și a salariilor mici, relatează agenția France Presse, preluată de Agerpres. La summit a participat și Klaus Iohannis, președintele României.


Premierul portughez, Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi a fost gazda summitului, a susţinut insistent că obiectivul acestei reuniuni a liderilor statelor UE a fost să le redea încredere cetăţenilor europeni.


După întâlniri desfăşurate vineri cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, ei au aprobat sâmbătă un „plan de acţiune” asupra dosarului social pe care Comisia Europeană l-a prezentat la începutul lunii martie.


Președintelul Iohannis, aflat la summitul european de la Porto (foto EPA)

„Lucrătorii consideră însă că lipsesc răspunsurile necesare. Trebuie luptat împotriva acestei politici a salariilor mici, precarităţii şi deteriorării serviciilor publice”, a explicat Isabel Camarinha, secretar general al Confederaţiei generale a lucrătorilor portughezi (CGPT), care a organizat protestul desfăşurat sâmbătă şi la care conform poliţiei portugheze au participat circa 3.000 de persoane.


„Acest summit european este o dezamăgire. El s-a terminat cu o serie de intenţii bune, dar fără nicio măsură concretă”, a constatat lidera partidului portughez Blocul de stânga, care s-a alăturat manifestaţiei după ce a participat la un „contra-summit” împreună cu alţi lideri ai stângii antiliberale europene.



Şefii de stat şi de guvern din statele UE au adoptat la finalul summitului o declaraţie în care promit reducerea inegalităţilor, protejarea locurilor de muncă şi crearea de locuri de muncă, o redresare echitabilă, durabilă şi rezilientă în urma aplicării planului Next Generation EU axat pe investiţii în tranziţia ecologică şi sectorul digital, precum şi investiţii în educaţie şi formare profesională orientate cu precădere către sectoarele cu cerere mare de forţă de muncă, combaterea discriminării, sprijinirea tinerilor şi dezvoltarea Pilonului european al drepturilor sociale, ca element fundamental al redresării post-pandemie


Foto: EPA