Mere – plantare, beneficii și curiozități. Cele mai bune rețete cu mere

Merele sunt printre cele mai îndrăgite fructe, dar și cele mai accesibile, fiind o sursă naturală de sănătate. Consumul de mere are numeroase beneficii pentru sănătate, aceste fructe fiind foarte valoroase din punct de vedere nutrițional. Cultivate și consumate încă din cele mai vechi timpuri, merele se numără și astăzi printre cele mai populare fructe […]

Mere – plantare, beneficii și curiozități. Cele mai bune rețete cu mere

Merele sunt printre cele mai îndrăgite fructe, dar și cele mai accesibile, fiind o sursă naturală de sănătate. Consumul de mere are numeroase beneficii pentru sănătate, aceste fructe fiind foarte valoroase din punct de vedere nutrițional.


Cultivate și consumate încă din cele mai vechi timpuri, merele se numără și astăzi printre cele mai populare fructe din întreaga lume, fiinc consumate atât crude, cât și folosite în diverse rețete culinare.


Cum se cultivă și cum se îngrijește mărul


Mărul este o specie de plante din familia Rosaceae. Varietățile de măr cresc în zona temperată nordică din Europa, Asia și America de Nord, printre acestea existând un număr mare de hibrizi.


Cultivare măr

Plantarea merilor poate părea o operațiune destinată cunoscătorilor, însă ea se poate face cu succes și de către începători.


De obicei, merii se plantează toamna, în luna octombrie, atunci când încep să cadă frunzele. Acești pomi fructiferi se pot planta și primăvara, din luna martie și până la sfârșitul lunii aprilie, înainte de începerea perioadei de vegetație, însă este nevoie de mai multă atenție și supraveghere în acest caz.


Altoirea mărului este foarte importantă. Este o procedură prin care se îmbină, în mod artificial, porțiuni dintr-o plantă, cu o altă plantă, pentru ca aceasta din urmă să preia calitățile celei dintâi.


Tăierea ramurilor merilor este o operațiune foarte importantă pentru sănătatea acestora, dar și pentru felul cum se vor dezvolta și vor rodi. Primele ramuri care se taie sunt cele crescute unele peste altele, încălecate, dar și cele uscate sau afectate de diverse boli.


Cele mai cunoscute soiuri de mere


În lume există peste 7000 de soiuri de mere, dintre care în România se găsesc aproximativ 60 care se prezintă ca pomi sau arbuști. Nuanțele lor diferă de la verde, galben la roșu, având diferite dimensiuni și gust ușor diferit. Iată unele dintre cele mai cunoscute soiuri de meri:


Mărul DomnescMărul Crețesc,Bot de iepure - Starking Delicious Auriu de Cluj, Florina,Generos, Golden Delicious, Mărul PătulJonagold,Jonathan,Mutsu, Poinic, Idared, Mere bot de iepure - Starkrimson
Vezi și cele mai rezistente soiuri de pomi fructiferi

Mere - beneficii și proprietăți


Se spune că un măr pe zi ține doctorul departe, iar studiile dovedesc că acest lucru este cât de poate de real. Asta pentru că un consum regulat de mere are beneficii uimitoare pentru sănătate.


Beneficiile merelor

Valori nutriționale pentru un măr mediu


Un măr mediu are aproximativ 182 de grame și are umrătoarele valori nutriționale:


Calorii: 95 Carbohidrati: 25 grame Fibre: 4 grame Vitamina C: 14% din aportul zilnic de referință -DZR Potasiu: 6% din DZR Vitamina K: 5% din DZR

În plus, un măr oferă 2-4% din doza zilnică recomandată de mangan, cupru și vitaminele A, E, B1, B2 și B6.


Sursă de prebiotice naturale


Studiile arată că merele conțin pectină, un tip de fibră care acționează ca un prebiotic, ceea ce înseamnă că merele sunt benefice pentru menținerea bacteriilor bune din intestin.


Intestinul subțire nu absoarbe fibrele în timpul digestiei. În schimb, acestea ajung în intestin unde pot favoriza creșterea bacteriilor bune. De asemenea, se transformă în alți compuși de ajutor care circulă înapoi în organism.


Protejează stomacul împotriva efectelor AINS


Clasa de analgezice cunoscută sub numele de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene - AINS - poate răni mucoasa stomacului. Studiile arată că extractul de mere liofilizat a ajutat la protejarea celulelor stomacului de leziunile cauzate de AINS.


Se consideră că doi compuși vegetali din mere - acidul clorogenic și catehina - sunt deosebit de utile


Reglează nivelul zahărului din sânge


Mai multe studii au demonstract că un consum de mere mediu duce la un risc mai scăzut de diabet de tip 2.


Mai exact, consumul unui măr pe zi a fost legat de un risc cu 28% mai mic de diabet de tip 2 Chiar și mâncarea a doar câteva mere pe săptămână a avut un efect protector similar.


Este posibil ca polifenolii din mere să prevină deteriorarea țesutului celulelor beta din pancreas. Celulele beta produc insulină în organism, acestea fiind adesea deteriorate la persoanele cu diabet de tip 2.


Stimulează funcțiile cerebrale


Sucul de mere poate avea beneficii pentru declinul mental legat de vârstă. În studiile efectuate pe animale, sucul concentrat a redus speciile dăunătoare de oxigen reactiv (ROS) în țesutul cerebral și a redus la minimum declinul mental. Sucul de mere poate ajuta la conservarea acetilcolinei, un neurotransmițător care poate scădea odată cu înaintarea în vârstă. Nivelurile scăzute de acetilcolină sunt legate de boala Alzheimer.


În mod similar, cercetătorii care au hrănit șobolani vârstnici cu mere întregi au constatat că un marker al memoriei șobolanilor a fost readus la nivelul șobolanilor mai tineri. Totuși, merele întregi conțin aceiași compuși ca și sucul de mere și este întotdeauna o alegere mai sănătoasă să mănânci fructele întregi.


Adjuvant în tratarea astmului și alergiilor


Merele sunt bogate în antioxidanți și pot ajuta la protejarea plămânilor de daunele oxidative. Un studiu amplu efectuat pe mai mult de 68.000 de femei a constatat că cei care au mâncat cele mai multe mere au cel mai mic risc de astm. Consumul de aproximativ 15% dintr-un măr mare pe zi a fost legat de un risc cu 10% mai mic de această afecțiune.


Când este bine să consumi merele


Coaja merelor conține quercetina flavonoidă, care poate ajuta la reglarea sistemului imunitar și la reducerea inflamației. Acestea sunt două moduri în care poate afecta astmul și reacțiile alergice.


Persoanele care suferă de reflux gastroesofagian, nu ar trebui să consume merele seara. Acizii naturali din mere cresc nivelurile de acid din stomac și pot provoca disconfort pe timpul somnului. Digestia încetinește noaptea, deci mărul rămâne în stomac mai mult timp, crescând progresiv nivelul de acizi.


Recomandat este ca merele să se consume dimineața. Coaja de măr conține pectină și fibre solubile care stimulează producția de bilă secretată de ficat. Bila este un element esențial în digestie, deci un nivel crescut dimineața o să te ajute pe parcursul întregii zile.


Rețete cu mere


Merele sunt perfecte într-o gamă variată de rețete, ele nu sunt numai ingrediente pentru deserturi. Poți să le adaugi în smoothie-uri, alături de fripturi sau chiar și în salate.


Plăcintă cu mere


Plăcintă cu mere

Ingrediente pentru aluat:


250 g făină 150 g unt 2 ouă 150 g zahăr pudră 100 ml lapte 1 pachet praf de copt

Pentru umplutură


1 kg mere 3 linguri zahăr 1 lingura pesmet 50 g unt 1 lingura coajă rasă de lămâie 1/2 lingurita scorţişoară pisată 2 linguri zahăr pudră pentru ornat

Mod de preparare


Se freacă untul cu zahărul, apoi se adaugă ouăle, laptele şi făina cernută cu praful de copt. Se amestecă rapid şi se frământă până se obţine un aluat omogen, care se acoperă cu o folie transparentă şi se lasă la rece o oră.


Pentru umplutură, merele spălate şi curăţate de coajă se dau pe răzătoarea mare şi se călesc în unt. Se îndulcesc cu zahăr şi se aromează cu scorţişoară şi coajă rasă de lămâie. Se adaugă pesmetul şi se amestecă din când în când până se răceşte compoziţia.


Jumătate din aluat se întinde într-o foaie subţire şi se aşază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se pune compoziţia de mere, care se întinde uniform, iar deasupra se pune cealaltă parte de aluat întinsă într-o foaie subţire. Se înţeapă cu furculiţa din loc în loc şi se coace în cuptorul încins, la foc mijlociu, 35-45 minute.


Când se răceşte, plăcinta cu mere se pudrează cu zahăr şi se taie felii.


Sursă - rețete.unica.ro


Suc de mere


Suc de mere

Sucul de mere proaspăt stors eeste o băutură recomandată atât adulţilor, cât şi copiilor. Sursă de fibre naturale, sucul de mere fără adaos de apă, zahăr sau alţi îndulcitori ori aditivi oferă organismului o varietate mare de nutrienţi în cantităţi optime.


Sucul de mere este popular atât datorită gustului dulce-acrişor, cât şi pentru calităţile nutriţionale. Este bogat în vitamine, minerale, antioxidanţi, fibre solubile şi pectine. Sucul de mere este depurativ, laxativ, antiseptic, tonic pentru muşchi şi nervi, antireumatic şi relaxant hepatic.


Mere coapte sănătoase


Mai ales iarna, merele coapte sunt un adevărat răsfăț. Alege un soi de mere acre și făinoase, precum Ionatanele sau merele Starking. Scobește interiorul, scoate cotorul și semințele și adaugă nuci tocate, o jumătate de linguriță de miere măr și puțină scorțișoară. Lasă-le la cuptor 30-40 de minute, până se caramelizează.


Compot de mere


Compot de mere

Ingrediente:


 1 kg mere 150 g zahăr 1 baton de scorțișoară 1 l apă

Mod de preparare:


Curăță merele de coajă, apoi taie-le în bucățele mici, curățându-le de semințe. Așază într-o oală mare merele, zahărul și scorțișoara. Amestecă-le și adaugă peste ele apa. Pune totul la fiert la foc mic, acoperind oala cu un capac. După ce apa dă în clocot, mai lasă pe foc un sfert de ceas sau până când poți intra foarte ușor cu furculița într-o bucată de măr.Scoate bețișorul de scorțișoară din oală.Toarnă compotul astfel pregătit în borcane sterilizate, pe care le lași la răcit acoperite cu un prosop.


Prăjitură cu mere


Prajitură cu mere

Ingrediente


200 gr făină; 3 ouă; 3 mere mari; 120 gr unt cu minim 82% grăsime; 120 gr zahăr; 2 linguri scorțișoară; Un plic praf de copt; Un miez păstaie de vanilie; Un praf de sare.

Mod de preparare


Într-un bol mare adaugă făina împreună cu praful de copt și sarea. Amestecă bine, după care adaugă untul topit, cele 3 ouă și miezul de vanilie. Amestecă totul cu mixerul pentru aproximativ 5 minute, până când se obține un aluat omogen. Citește și câteva rețete ușoare de cheesecake Tapetează o tavă de copt cu unt și puțină făină și adaugă aluatul de prăjitură. Nivelează-l bine. Spală bine merele și taie-le în felii subțiri. Adaugă feliile de măr peste aluatul de prăjitură, pudrează cu scorțișoară și zahăr și dă totul la cuptor pentru 30-35 de minute sau până când aluatul trece testul scobitorii.


Tartă cu mere și scorțișoară


Tartă cu mere

Ingrediente pentru aluat


200 g unt; 3 linguri ulei; un praf de sare; 500 g făină; 100 g iaurt.

Ingrediente pentru umplutură


12 mere mari; 200 g zahăr; 1 plic zahăr vanilat; 2 lingurite scorţişoară; 100 g stafide; coaja rasă de la o lămâie.

Mod de preparare


Se cerne făina într-un bol, se face gaură la mijloc şi se pune untul moale tăiat cubuleţe, uleiul, sarea şi iaurtul. Se frământă bine până se obţine un aluat consistent. Se înfăşoară în folie de plastic şi se lasă la rece, aproximativ 30 de minute.


În acest timp, se spală merele, se taie felii potrivite şi se acoperă cu zahărul, vanilia, scorţişoara, stafidele şi coaja rasă de la o lămâie şi se lasă 10-15 minute, până se formează un sirop. Se scoate aluatul de la rece, se întinde cu sucitorul pe planşetă şi se aşază în tava specială pentru tartă. Peste aluat, se aranjează merele, se stropesc cu siropul de zahăr şi se mai presară scorţişoară.


Tarta cu mere se bagă în cuptor şi se coace aproximativ 50 de minute. Se lasă să se răcească şi se serveşte pudrată cu zahăr sau în funcţie de preferinţe.


Povești și legende despre mere


Mărul este cosiderat în mod popular un fruct miraculos, considerat un simbol al reînnoirii și al veșnicei prospețimi. Legende și povești despre efectele benefice ale merelor se regăsesc în toate culturile.


În basmele, colindele și legendele românilor sunt pomenite adeseori merele, uneori fiind denumite “mere de aur”, ca puteau aduce viață lungă celui ce le gustă.


Grecii povestesc despre Alexandru cel Mare, care plecat spre India în căutarea Apei Vieții, a găsit mere care prelungeau cu până la 400 de ani viața preoților.


În mitologia nordică, zeii mâncau mere și rămâneau tineri până la sfârșitul ciclului cosmic – Ragna rok.


În Imperiul Roman, mărul era considerat fructul abundentei, împărați și nobili romani au tot adus specii noi de mar din diverse zone ale lumii.


Curiozități despre mere


Două treimi din fibrele și antioxidanții din mere se găsesc în coajă. Merele se coc de până la 10 ori mai rapid atunci când le lași la temperatura camerei decât atunci când le păstrezi la frigider. O persoană mănâncă, în medie, aproximativ 65 de mere în fiecare an. Malusdomesticaphobia este frica de mere 25% din volumul mărului îl reprezintă aerul, aşadar acesta este motivul pentru care merele plutesc în apăSe crede că mărul este unul dintre cele mai vechi fructe descoperite, gustate și cultivate de om. Arheologii au descoperit dovezi care arată că oamenii au început să consume mere de mai bine de 6700 de ani.