Marian Pavel mulțumește ialomițenilor pentru încrederea și sprijinul acordate în perioada 2020 – 2024

Marian Pavel, candidat PSD pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomița, mesaj pentru alegători: Stimați cetățeni, Se împlinesc în curând patru ani de când am jurat cu bună credință să fac tot ce stă în puterea și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Ialomița! Vin acum în fața dumneavoastră și vă mulțumesc pentru toată încrederea acordată! Au fost ani plini de provocări, cu multe proiecte implementate și cu bugete considerabile investite în județul nostru, indiferent că vorbim de infrastructura rutieră, de sănătate, educație, cultură, sport, tineret sau… Articolul Marian Pavel mulțumește ialomițenilor pentru încrederea și sprijinul acordate în perioada 2020 – 2024 apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Marian Pavel mulțumește ialomițenilor pentru încrederea și sprijinul acordate în perioada 2020 – 2024

Marian Pavel, candidat PSD pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomița, mesaj pentru alegători:

Stimați cetățeni,

Se împlinesc în curând patru ani de când am jurat cu bună credință să fac tot ce stă în puterea și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Ialomița!

Vin acum în fața dumneavoastră și vă mulțumesc pentru toată încrederea acordată!

Au fost ani plini de provocări, cu multe proiecte implementate și cu bugete considerabile investite în județul nostru, indiferent că vorbim de infrastructura rutieră, de sănătate, educație, cultură, sport, tineret sau culte.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără echipa de oameni profesioniști pe care am avut-o alături la Consiliul Județean, coordonată atât de eficient și creativ de Alexandru Potor, administratorul public al județului, reușind astfel să absorbim peste 98% din finanțările europene din cadrul acestui mandat!

Principalele prioritățile declarate în anul 2020 au fost drumurile județene și infrastructura de sănătate. Putem afirma după acești patru ani că nu există drum județean pe care să nu se fi intervenit, prin modernizare, reabilitare sau întreținere.

În ceea ce privește sănătatea, amploarea investițiilor în cele patru proiecte din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia depășește suma de 220.840.000 lei, echivalentul a peste 44 milioane euro, suma vorbind de la sine despre eforturile depuse pentru asigurarea unor servicii de sanatate la standarde europene!

Aceste priorități precum și alte investiții au fost duse la îndeplinire cu sprijinul echipei de consilieri județeni, prilej cu care le mulțumesc!

Vă spuneam pe-atunci că mi-ar fi plăcut să pot trece pe la fiecare în parte. Acum, la sfârșit de mandat, știți bine că nu a existat localitate prin care să nu fi trecut măcar o dată pe an, dezvoltând parteneriate administrative cu fiecare doamnă sau domn primar, indiferent de formațiunea politică a edilului, astfel încât să facem cât mai multe pentru dumneavoastră, locuitorii județului nostru. Dovadă stau alocările bugetare nepărtinitoare și finanțările tuturor localităților prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița!

Vă propun să continuăm împreună și următorii patru ani! Să ducem la bun sfârșit investitiile aflate în desfășurare, precum și toate proiectele pe care ni le-am propus pentru dezvoltarea județului Ialomița!

Vă asigur de întreaga mea considerație și deplina disponibilitate pentru propunerile voastre!

Cu cele mai bune urări și cu recunoștință pentru sprijinul vostru continuu,

Marian PAVEL

 (Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Ialomița. Executat de SC MEDIA WEB PUBLICITATE SRL – portal: www.infoialomita.ro. C.U.I. mandatar financiar coordonator: 21240002)

Articolul Marian Pavel mulțumește ialomițenilor pentru încrederea și sprijinul acordate în perioada 2020 – 2024 apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.