Joi va fi învestit noul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița!

Corneliu Ștefan va depune joi, 29 octombrie, jurământul de învestire în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. Anunțul a fost făcut în această seară pe pagina de Facebook a liderului PSD. “Joi, 29 octombrie, voi depune jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Ar fi total neadevărat dacă aş spune […] Articolul Joi va fi învestit noul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița! apare prima dată în DambovitaNews.

Joi va fi învestit noul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița!

Corneliu Ștefan va depune joi, 29 octombrie, jurământul de învestire în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. Anunțul a fost făcut în această seară pe pagina de Facebook a liderului PSD.

“Joi, 29 octombrie, voi depune jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Ar fi total neadevărat dacă aş spune că nu am emoţii. Încă o dată, le mulţumesc celor peste 100.000 de dâmboviţeni datorită cărora voi ocupa această funcţie.

Înaintea alegerilor din septembrie, spuneam că a venit timpul unei altfel de administraţii. O cer dâmboviţenii, o cer vremurile!

Acum, cu câteva zile înainte de învestire, consider că 2020 este cu adevărat începutul unei administraţii care să ţină ritmul cu timpul şi cu nevoile reale ale acestui judeţ. Au fost făcuţi primii paşi, dar lucrurile merg înainte în Consiliul Judeţean!

Cel mai important lucru este însă ceea ce am făcut sau vom face în funcţiile de primari, consilieri locali şi judeţeni, precum şi în calitate de preşedinţi ai Consiliului Judeţean. Toţi trebuie să înţelegem că noi le suntem datori dâmboviţenilor, nu ei nouă!

Cu acest gând voi depune jurământul de învestire ca preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmbovița.”, a spus Corneliu Ștefan.

Corneliu Ștefan a câștigat funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița la alegerile locale din 27 septembrie 2020, la care a fost votat de 46,71% dintre dâmbovițenii care s-au prezentat la urne.

Articolul Joi va fi învestit noul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița! apare prima dată în DambovitaNews.