Intervenție pe străzile din Ploiești pentru combaterea poleiului. Anunțul primarului Andrei Volosevici

Primarul Andrei Liviu Volosevici, a dispus continuarea activităților pentru combaterea poleiului pe drumurile principale și podurile din oraș, a anunțat Primăria Ploiești. „Începând din această seară, se va acționa preventiv cu material antiderapant pe poduri şi pante, urmând ca, atunci când temperatura exterioară va ajunge la 1 grad Celsius sau 0 grade Celsius, să se […] Articolul Intervenție pe străzile din Ploiești pentru combaterea poleiului. Anunțul primarului Andrei Volosevici apare prima dată în Observatorul Prahovean.

Intervenție pe străzile din Ploiești pentru combaterea poleiului. Anunțul primarului Andrei Volosevici

Primarul Andrei Liviu Volosevici, a dispus continuarea activităților pentru combaterea poleiului pe drumurile principale și podurile din oraș, a anunțat Primăria Ploiești.

„Începând din această seară, se va acționa preventiv cu material antiderapant pe poduri şi pante, urmând ca, atunci când temperatura exterioară va ajunge la 1 grad Celsius sau 0 grade Celsius, să se intervină pentru combaterea depunerii stratului de gheață și pe străzile încadrate la categoriile Urgenţă 1 și 2, respectiv arterele principale de circulație și străzile de legătură din cartiere, conform planului operativ de acțiune pe timpul sezonului rece”, a anunțat Primăria Ploiești.

Operatorul de salubritate are pregătite pentru intervenție 15 sărărițe, din care: 6 sărărițe – capacitate mică Toyota, 6 sărărițe cu lamă – capacitate medie 5-7mc și 4 sărărițe – capacitate mare de 10 mc.

„Menționăm că, în funcție de prognoza meteo cu privire la posibilitatea apariției precipitațiilor sub forma de ninsoare, la nivelul municipiului Ploiești sunt pregătite sa intervină, suplimentar, alte 15 utilaje sărărițe. În această situație, se va acționa pentru deszăpezire pe poduri, pante, artere de circulație principale și străzile de legătura din cartiere urmând ca, în funcție de intensitatea precipitațiilor sub forma de ninsoare, să se intervină și pe străzile secundare din cartiere”, a mai precizat Primăria Ploiești.

„Comandamentul local pentru deszăpezire este activ. Se va interveni prompt, încă din cursul acestei seri, pentru a se păstra în bună funcționare drumurile din Ploiești. Activitățile se vor desfășura conform gradelor de urgență stabilite în planul operativ de deszăpezire şi combatere a poleiului al Municipiului Ploiești. Vom depune toate eforturile necesare pentru înlăturarea impedimentelor cauzate de depunerile de gheață sau eventualele căderi de zăpadă, așa încât să asigurăm transportul public urban, dar și accesul spre unitățile medicale sau alte puncte de importanță de la nivelul comunității ploieștene” a declarat, în acest context, primarul Andrei Liviu Volosevici.

Imagini în contextul informațiilor prezentate puteți urmări accesând linkul:

http://www.ploiesti.ro/PROGRAM%20CURATENIE/29.11.2020.zip

Articolul Intervenție pe străzile din Ploiești pentru combaterea poleiului. Anunțul primarului Andrei Volosevici apare prima dată în Observatorul Prahovean.