Imagini cu Palatul Justiției din Ploiești. Clădirea ar putea fi dată în folosință în acest an – FOTO

Lucrările la Palatul Justiției din Ploiești au demarat în urmă cu 25 de ani. În ultimele luni s-au făcut pași importanți pentru finalizarea lucrărilor, existând chiar premisa ca finalizarea acestora să se facă în 2021. Imagini la finalul textului. Lucrările la Palatul Justiției din Ploiești au fost demarate încă din anul 1996, însă în decursul […] Articolul Imagini cu Palatul Justiției din Ploiești. Clădirea ar putea fi dată în folosință în acest an – FOTO apare prima dată în Observatorul Prahovean.

Imagini cu Palatul Justiției din Ploiești. Clădirea ar putea fi dată în folosință în acest an – FOTO

Lucrările la Palatul Justiției din Ploiești au demarat în urmă cu 25 de ani. În ultimele luni s-au făcut pași importanți pentru finalizarea lucrărilor, existând chiar premisa ca finalizarea acestora să se facă în 2021. Imagini la finalul textului.

Lucrările la Palatul Justiției din Ploiești au fost demarate încă din anul 1996, însă în decursul timpului acestea au fost întrerupte de mai multe ori fie pe motiv de lipsă de finanțare, fie ca urmare a unor litigii apărute pe rolul instanțelor.

Ultimul termen anunțat oficial pentru finalizarea lucrărilor a fost 2022, însă se pare că lucrările au fost efectuate într-un ritm mai alert în ultima perioadă, fapt care ar putea face posibilă inaugurarea clădirii în acest an.

De finalizarea lucrărilor la Palatul Justiției depind două proiecte locale majore. Pe de o parte este vorba despre continuarea lucrărilor de reabilitare la Palatul Culturii din Ploiești, în zona unde în prezent își desfășoară activitatea Curtea de Apel Ploiești.

Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Ploiești au anunțat încă din luna aprilie că după ce activitatea Tribunalului Prahova se va muta în noul Palat al Justiției va fi luată o decizie cu privire la fostul sediu PECO, clădire achiziționată de SC Hale și Piețe.

Autoritățile locale nu au exclus posibilitatea ca fosta clădire PECO, achiziționată de SC Hale și Piețe, să fie vândută, iar suma obținută să fie destinată pentru construirea unei noi Piețe Centrale.

Citește și: Primăria Ploiești intenționează preluarea fostei Case a Căsătoriilor. Propunerea primarului Andrei Volosevici – VIDEO

În noul Palat al Justiției ar urma să-și desfășoare activitatea Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova.

Un cititor al Observatorulph.ro ne-a transmis mai multe imagini al viitorului Palat al Justiției din Ploiești.

Articolul Imagini cu Palatul Justiției din Ploiești. Clădirea ar putea fi dată în folosință în acest an – FOTO apare prima dată în Observatorul Prahovean.