FOTO VIDEO: Noul primar al comunei Peștera și-a început oficial mandatul odată cu depunerea jurământului.  Nicoleta Vrabie: “Voi continua proiectele existente, dar prioritare sunt asfaltarea și racordarea comunei la rețeaua de gaze”

Nicoleta Vrabie a câștigat ca indepedent alegerile pentru funcția de primar al comunei constănțene Peștera organizate pe 27 septembrie. Așa cum prevede legea, mandatul a început oficial odată cu depunerea jurământului, ceremonie organizată în incinta [...] The post FOTO VIDEO: Noul primar al comunei Peștera și-a început oficial mandatul odată cu depunerea jurământului.  Nicoleta Vrabie: “Voi continua proiectele existente, dar prioritare sunt asfaltarea și racordarea comunei la rețeaua de gaze” first appeared on Constanța NEWS.

FOTO VIDEO: Noul primar al comunei Peștera și-a început oficial mandatul odată cu depunerea jurământului.  Nicoleta Vrabie: “Voi continua proiectele existente, dar prioritare sunt asfaltarea și racordarea comunei la rețeaua de gaze”

Nicoleta Vrabie a câștigat ca indepedent alegerile pentru funcția de primar al comunei constănțene Peștera organizate pe 27 septembrie. Așa cum prevede legea, mandatul a început oficial odată cu depunerea jurământului, ceremonie organizată în incinta Primăriei din comună, locul în care Nicoleta Vrabie a lucrat ani buni ca ofițer de stare civilă.



Nicoleta Vrabie a anunțat cu acest prilej care sunt prioritățile după preluarea mandatului.

“Prioritățile pentru comuna noastră sunt multe. Am început deja lucrările pentru un proiect, referitor la aducțiunea conductei de gaze, cred că toate primăriile din jur vor lucra pentru acest proiect. În al doilea rând, cu siguranță vom continua proiectele începute de fosta administrație. De asemenea, se lucrează la un proiect amplu de asfaltare plus că sunt problemele curente ale cetățenilor care întotdeauna sunt primordiale”, a afirmat noul primar din Peștera.

Nicoleta Vrabie, care este soția primarului reales din Medgidia, Valentin Vrabie, își propune ca în următorii 4 ani sa rămână același om dedicat comunității locale.

“Le transmit că voi fi întotdeauna alături de ei, așa cum am fost și până acum de 30 de ani de când lucrez în primarie și sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor lor”, a mai spus primarul.

Odata cu învestirea primarului au depus jurământul și consilierii locali:

Călin Remus – ALDE

Vladimir Decu – PSD

Bobe Paraschiva Demirel – PNL

Ion Dobre – PSD

Silviu Leonard Mocanu – PNL

Elena Peteu – ALDE

Georgeta Nistor – PMP

Ionela Vieru – PNL

Silviu Constantin Vîlcu – PSD

La ceremonie au fost prezenți și fostul primar al comunei, Marius Liviu Petre, și fostul viceprimar, Tudorel Grosu.

Nicoleta Vrabie a câștigat alegerile obținând 60% din voturi. Consiliul Local Peștera este format din 5 consilieri PSD, 4 PNL, 3 de la ALDE și 1 de la PMP.

The post FOTO VIDEO: Noul primar al comunei Peștera și-a început oficial mandatul odată cu depunerea jurământului.  Nicoleta Vrabie: “Voi continua proiectele existente, dar prioritare sunt asfaltarea și racordarea comunei la rețeaua de gaze” first appeared on Constanța NEWS.