Dragoș Soare: Campania de testare gratuită la Slobozia și-a atins scopul

Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia, este mulțumit de modul în care locuitorii au răspuns invitației de a se testa gratuit. Dragoș Soare se felicită pentru inițiativa de a oferi locuitorilor municipiului Slobozia posibilitatea de a se testa gratuit pentru a vedea dacă sunt sau nu infectați cu Covid-19. Primarul municipiului reședință de județ a vorbit despre beneficiile aduse de testarea gratuită și apreciază că inițiativa administrației publice locale și-a atins scopul. „Beneficiul testării îl reprezintă izolarea celor care erau infectați și puteau răspândi virusul prin comunitate. Prin testarea gratuită pusă… Articolul Dragoș Soare: Campania de testare gratuită la Slobozia și-a atins scopul apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Dragoș Soare: Campania de testare gratuită la Slobozia și-a atins scopul

Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia, este mulțumit de modul în care locuitorii au răspuns invitației de a se testa gratuit.

Dragoș Soare se felicită pentru inițiativa de a oferi locuitorilor municipiului Slobozia posibilitatea de a se testa gratuit pentru a vedea dacă sunt sau nu infectați cu Covid-19.

Primarul municipiului reședință de județ a vorbit despre beneficiile aduse de testarea gratuită și apreciază că inițiativa administrației publice locale și-a atins scopul.

Beneficiul testării îl reprezintă izolarea celor care erau infectați și puteau răspândi virusul prin comunitate. Prin testarea gratuită pusă la dispoziție de Primăria Slobozia cei depistați pozitiv cu Covid-19 au intrat în baza de date a DSP Ialomița. După confirmarea prezenței virusului cei infectați au stat 14 zile acasă și au urmat un tratament de specialitate și astfel s-a evitat răspândirea Covid-19 în municipiu.”, spune Dragoș Soare.

Ne păștea o infectare în masă iar campania noastră de testare gratuită a ajutat la identificarea rapidă a peste 100 de locuitori din Slobozia infectați cu Covid-19. (DRAGOȘ SOARE, primar municipiul Slobozia)

Edilul adaugă că oamenii depistați pozitiv nu s-ar fi testat dacă municipalitatea nu le-ar fi pus la dispoziție posibilitatea de a se testa gratuit.

Sunt oameni care nu aveau simptome specifice dar erau infectați și nu știau. Mare parte dintre cei care s-au testat au făcut-o înainte de a merge să se vaccineze, pentru a vedea dacă sunt sau nu infectați, ceea ce arată că testarea gratuită cu fonduri de la bugetul local a crescut și gradul de vaccinare în rândul locuitorilor municipiului Slobozia.”, completează primarul municipiului Slobozia.

În general persoanele depistate pozitiv la centrul de testare gratuită nu aveau simptome ori aveau simptomele unei simple răceli și nu le asociau cu o infecție cu Covid-19. Acestea puteau transmite boala bunicilor, părinților, celor cu vulnerabilități, celor care erau într-o zonă de mare risc.

Pentru testarea gratuită a persoanelor din municipiul Slobozia au fost achiziționate 5.000 teste rapide. După epuizarea stocului, dacă situația pandemică o va impune, vor fi cumpărate alte mii de teste ce vor fi făcute gratuit oricărei persoane din Slobozia, la cerere, la un interval de cel puțin 7 zile.

Slobozia se testează și se vaccinează gratuit! O campanie PRO VACCINARE inițiată de Primăria Municipiului Slobozia.

Articolul Dragoș Soare: Campania de testare gratuită la Slobozia și-a atins scopul apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.