Doar 3 milioane de persoane din UE vaccinate anti-Covid în trei săptămâni. OMS, îngrijorată că 95% din vaccinări sunt concentrate în 10 țări din lume

Circa 3 milioane de locuitori ai Uniunii Europene (UE) au fost vaccinați până acum cu prima doză de vaccin împotriva Covid, iar acest lucru reprezintă abia 0,69% din populația continentului, informează News.ro, care citează un bilanț întocmit de AFP. Procentul foarte mic îngrijorează Organizația Mondială a Sănătății (OMS), mai arată sursa citată. Potrivit OMS, numai […]

Doar 3 milioane de persoane din UE vaccinate anti-Covid în trei săptămâni. OMS, îngrijorată că 95% din vaccinări sunt concentrate în 10 țări din lume

Circa 3 milioane de locuitori ai Uniunii Europene (UE) au fost vaccinați până acum cu prima doză de vaccin împotriva Covid, iar acest lucru reprezintă abia 0,69% din populația continentului, informează News.ro, care citează un bilanț întocmit de AFP.


Procentul foarte mic îngrijorează Organizația Mondială a Sănătății (OMS), mai arată sursa citată. Potrivit OMS, numai zece țări administrează în prezent aproxinmativ 95% dintre vaccinurile împotriva Covid.


Unde au fost făcute cele mai multe vaccinuri


O hartă întocmită de ”Our world în data”, organizație constituită de cercetătorii de la Oxford, vaccinarea în Europa este eterogenă. Site-ul de analiză a datelor (ourworldindata.org) arată că cele zece țări în care se concentrează 95% din vaccinare sunt: SUA, China, Marea Britanie, Israel, Emiratele Arabe Unite, Italia, Rusia, Germania, Spania și Canada.



În România, au fost infectate până acum cu Covid circa 685.000 de persoane și au murit 17.000 de persoane. Numărul celor vaccinați anti-Covid cu prima doză era de aproape 168.000 de persoane în data de 14 ianuarie.


Pandemia a ucis până acum aproape 2 milioane de oameni în întreaga lume. În Statele Unite s-a înregistrat cel mai mare număr de morți (385.000), acestea fiind urmate de Brazilia (206.000), India (152.000), Mexic (137.000) și Marea Britania (85.000). În SUA, circa 10 milioane de oameni au fost vaccinați cu prima doză a unuia dintre cele două vaccinuri aprobate, Pfizer/BioNTech și Moderna. Acestea reprezintă însă doar 3% din populația americană.