Cum se vor susține tezele în funcție de scenariul în care se află școala: ”În scenariul roșu să fie o evaluare care să se preteze online”

Tezele vor fi susținute indiferent de scenariul în care se află școala, susține Ministerul Educației care analizează în acest moment mai multe variante. Cel mai probabil, pentru școlile în scenariul roșu se va căuta o variantă de testare online, prin care lucrările să poată fi transmise în timp real profesorul. Elevii nu pot sări peste […]

Cum se vor susține tezele în funcție de scenariul în care se află școala: ”În scenariul roșu să fie o evaluare care să se preteze online”

Tezele vor fi susținute indiferent de scenariul în care se află școala, susține Ministerul Educației care analizează în acest moment mai multe variante. Cel mai probabil, pentru școlile în scenariul roșu se va căuta o variantă de testare online, prin care lucrările să poată fi transmise în timp real profesorul.



Elevii nu pot sări peste tezele semestriale nici măcar în condiții de pandemie, fiindcă sunt prevăzute în regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care este aprobat prin ordin de ministru.


„Variantele ar fi: în scenariul verde, elevii să dea tezele normal,  în scenariul galben să susțină aceste lucrări atunci când vin elevii la clasă, profesorul având grijă ca elevii să aibă același tip de item”, a spus Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației.


Pentru elevii aflați în scenariul roșu se caută în continuare soluții ca aceste teze să fie susținute în varianta online. Practic, specialiștii lucrează la variante de teste care să poată fi date online, fără să se facă rabat de la calitatea evaluării.


„La Limba și literatura română, de exemplu, colegii mei au propus chiar un eseu. Dar este doar o variantă de lucru și după ce ne vom consulta cu partenerii noștri sociali – sindicatele, părinții, elevii – vom lua o decizie.  Deci în scenariul roșu să fie o evaluare care să se preteze online, iar copilul să transmită lucrarea lui în timp real profesorului”, a mai spus Luminița Barcari.


Ministerul Educației susține că va furniza școlilor în timp util variantele pentru susținerea tezelor.