Cum porți masca fără să ți se aburească ochelarii. Cele mai eficiente soluții

Măștile de față pot reduce semnificativ transmiterea virusurilor respiratorii, dar pentru cei care poartă ochelari, masca poate fi o problemă din cauza condensului. Există însă soluții simple, care nu costă nimic. Conform statisticilor, 45% dintre români poartă ochelari de vedere și, fără îndoială, toți au văzut cât de greu poate fi să-ți ții ochelari neaburiţi. […]

Cum porți masca fără să ți se aburească ochelarii. Cele mai eficiente soluții
Măștile de față pot reduce semnificativ transmiterea virusurilor respiratorii, dar pentru cei care poartă ochelari, masca poate fi o problemă din cauza condensului. Există însă soluții simple, care nu costă nimic. Conform statisticilor, 45% dintre români poartă ochelari de vedere și, fără îndoială, toți au văzut cât de greu poate fi să-ți ții ochelari neaburiţi. Condensul vine, evident, de la propria noastră respirație. Din fericire, există și soluții. Cea mai simplă soluție e spălatul ochelarilor cu apă și săpun înainte de folosire. O peliculă subțire de săpun poate preveni condensarea de pe ochelari. Această metodă se discuta de mai multă vreme, dar a durat ceva până a fost documentată științific. În 1996, un studiu publicat de doi cercetători (Tom Margrain și Chris Owen) descria condițiile și parametrii fizici ai acestui proces de condensare. Apoi, în 2011, un alt studiu publicat în Annals of Royal College of Surgeons of England descria o soluție. E important ca lentila să fie spălată cu săpun (sau un gel de duș similar chimic săpunului), nu spumă de baie sau alte loțiuni care ar putea să nu formeze o peliculă anticondens. Această peliculă ar trebui să dureze câteva ore. O altă substanță care ar putea fi folosită în acest sens este spuma de ras. La fel, ochelarii se “spală” cu spumă de ras și se clătesc, lăsând în urmă o peliculă anticondens. Metoda nu a fost descrisă științific, deci nu știm exact dacă toate variantele de spumă sau gel funcționează, dar majoritatea ar trebui să dea rezultate. Desigur, există și soluții specializate anticondens, care sunt mai eficiente, dar pot fi și costisitoare. Altă variantă ar fi introducerea unui șervețel între podul nasului și mască, pentru a capta umezeala de la respirație. Metoda poate merge foarte bine și e, de asemenea, simplă. Problema e că șervețelul trebuie fixat bine pentru a nu aluneca, iar dacă este folosit multă vreme, se poate uza și își poate pierde eficiența. O altă idee, folosită mai ales de unii doctori, este fixarea măștii cu bandă adezivă, astfel ținând toată umezeala din respirație în interiorul măștii. Poate fi, totuși, destul de neplăcut, și o piele mai sensibilă poate suferi iritații, deci ar fi mai bine de evitat această metodă, dacă nu știi sigur ce faci sau dacă ai altă alternativă. Trebuie spus și că, în unele cazuri, dacă masca este fixată bine pe față și ochelarii sunt puțin mai sus, e posibil ca ochelarii să nu se aburească deloc. Purtatul de măști poate fi într-adevăr neplăcut, dar e un preț mic pe care îl plătim pentru a limita transmiterea virusului în comunitățile noastre - acest gest simplu poate salva foarte multe vieți în săptămânile și lunile ce vor urma. LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea, bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie.