Cum funcționează biletul orar pentru transportul în comun din București. Îl comanzi cu telefonul

Bucureștenii au la dispoziție o nouă variantă de bilet pentru transportul în comun, care-ți permite să schimbi oricâte mijloace de transport, timp de o oră. Comandat prin SMS la 7458, sau prin aplicația de mobil […] Articolul Cum funcționează biletul orar pentru transportul în comun din București. Îl comanzi cu telefonul apare prima dată în Go4IT.

Cum funcționează biletul orar pentru transportul în comun din București. Îl comanzi cu telefonul

Bucureștenii au la dispoziție o nouă variantă de bilet pentru transportul în comun, care-ți permite să schimbi oricâte mijloace de transport, timp de o oră.

Comandat prin SMS la 7458, sau prin aplicația de mobil B-Pay, noul bilet în format electronic ale același tarif de 1.3 lei ca și până acum. Doar că scopul acestuia nu este folosirea unui singur mijloc de transport, ci călătoria în sine, schimbând oricâte tramvaie sau autobuze este nevoie, fără a depăși fereastra de timp acordată.

”De exemplu, pentru o călătorie urbană, cineva care vrea să meargă de la stația Râul Doamnei la Piața Presei Libere, trebuie să călătorească 3 stații până la Brașov, de acolo schimbă cu tramvaiul 41 pentru a ajunge la destinația finală. Acea persoană nu mai plătește ca până acum 1,3 lei pentru cele trei stații scurte și apoi încă 1,3 lei pentru restul traseului, ci un singur bilet, valabil o oră, cu plata prin SMS la 7458 sau prin aplicația B-pay”, a explicat primarul Capitalei.

Planul este de a oferi călătorilor un sistem de taxare mai flexibil, de folosit în special pe rutele care nu sunt acoperite în mod direct de un singur mijloc de transport în comun. În schimb, dezavantajele pe rute mai lungi sau care străbat artere rutiere congestionate sunt evidente, o călătorie cu autobuzul care traversează orașul putând ajunge să coste mai mult decât în cazul folosirii bietului clasic, chiar dacă urmează să ajungem la destinație cu același autobuz. O altă așteptare „pe banii tăi” poate apărea la stație, dacă tramvaiul de legătură întârzie mai mult decât de obicei.

Astfel, alegerea între biletul cu limită de timp și versiunea clasică, activată la urcarea în mijlocul de transport, trebuie cântărită cu atenție, ținând seama de mai mulți factori cum ar fi lungimea traseului, gradul de congestionare al arterelor de circulație și numărul mijloacelor de transport în comun care trebuie schimbate până la destinație.

Articolul Cum funcționează biletul orar pentru transportul în comun din București. Îl comanzi cu telefonul apare prima dată în Go4IT.