CSM UNIREA Slobozia merge mai departe în Cupa României
Echipa feminină de handbal senioare CSM UNIREA Slobozia s-a impus la limită cu CSU NEPTUN Constanța și urcă în faza următoare a competiției. CSM UNIREA Slobozia nu a avut deloc un meci ușor în deplasare cu CSU NEPTUN Constanța, formație colegă în seria B din Divizia A. De data aceasta duelul dintre cele două a contat pentru Cupa României, competiție în care echipa lui Ion Ivan vrea să ajungă cât mai sus. Meciul de la malul mării a fost unul pe muchie de cuțit, cu fiecare dintre formații prima pe… Articolul CSM UNIREA Slobozia merge mai departe în Cupa României apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Echipa feminină de handbal senioare CSM UNIREA Slobozia s-a impus la limită cu CSU NEPTUN Constanța și urcă în faza următoare a competiției.
CSM UNIREA Slobozia nu a avut deloc un meci ușor în deplasare cu CSU NEPTUN Constanța, formație colegă în seria B din Divizia A. De data aceasta duelul dintre cele două a contat pentru Cupa României, competiție în care echipa lui Ion Ivan vrea să ajungă cât mai sus.
Meciul de la malul mării a fost unul pe muchie de cuțit, cu fiecare dintre formații prima pe tabelă și cu un echilibru perfect la pauză, scor 15 – 15.
S-a mers cap la cap până spre finalul meciului, în minutul 58 gazdele având un avantaj de două goluri (scor 31 – 29) ce părea a fi suficient pentru accederea lor pe tabloul principal al Cupei României.
A fost momentul în care CSM UNIREA Slobozia a profitat la maxim de ratarea Mihaelei Stănciulescu iar echipa oaspete reușea să treacă în avantaj minim, scor 32 – 31, când mai era din joc mai puțin de jumătate de minut.
Ultimul atac al handbalistelor de la malul mării este gestionat atent și eficient de defensivă iar mai departe merge formația din Slobozia.
Fază în care va juca în data de 12 ianuarie, în deplasare, cu HCF Piatra Neamț, o altă echipă colegă în Divizia A. (FOTO: CSU NEPTUN Constanța)
Articolul CSM UNIREA Slobozia merge mai departe în Cupa României apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.