Croaţia a înregistrat o scădere cu aproape 10% a numărului de locuitori în zece ani

Croația are acum 3,8 milioane de locuitori, față de 4,2 milioane cât avea în urmă cu zece ani, potrivit rezultatelor finale ale celui mai recent recensământ publicate vineri, 14 ianuarie, de Biroul Naţional de Statistică, relatează AFP, citată de Agerpres. Practic, statul balcanic a înregistrat o scădere de 9,25% a numărului de locuitori într-un deceniu. […]

Croaţia a înregistrat o scădere cu aproape 10% a numărului de locuitori în zece ani

Croația are acum 3,8 milioane de locuitori, față de 4,2 milioane cât avea în urmă cu zece ani, potrivit rezultatelor finale ale celui mai recent recensământ publicate vineri, 14 ianuarie, de Biroul Naţional de Statistică, relatează AFP, citată de Agerpres.


Practic, statul balcanic a înregistrat o scădere de 9,25% a numărului de locuitori într-un deceniu.


„Este un dezastru incredibil pentru Croaţia”, a declarat demograful Stjepan Sterc pentru televiziunea N1.


Declinul demografic a afectat cel mai mult regiunile din centrul și estul țării, care aveau deja de suferit de pe urma războiul pentru independenţă din anii 1990.


Fenomenul este accentuat de emigrație, care a luat amploare mai ales după ce țara a devenit membră a Uniunii Europene în 2013. Peste 250.000 de locuitori ai Croației au plecat de atunci din țară în alte state din blocul comunitar.


În acest context, la finalul anului trecut, autoritățile de la Zagreb au anunțat oferirea de prime de până la 26.000 de euro pentru ca și cetățenii care trăiesc în alte țări ale UE să se întoarcă în Croația.


Până la sfârșitul secolului, numărul de locuitori ai Croației nu va depăși 2,5 milioane, potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite.


Foto: 123rf.com