Consiliul Județean Ialomița sprijină excelența în educație

Consiliul Județean Ialomița a acordat fonduri unităților de învățământ pentru premierea elevilor și cadrelor didactice îndrumătoare. Consiliul Județean Ialomița a atribuit granturi în valoare totală de 218.700 lei pentru unitățile de învățământ ce au avut în anul școlar 2021 – 2022 elevi premiați la olimpiade. Pe baza datelor colectate de la unitățile de învățământ cu elevi de succes la nivelul olimpiadelor școlare au primit fonduri de premiere un număr de 29 școli și licee din județul Ialomița. Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, a felicitat directorii unităților de învățământ intrate… Articolul Consiliul Județean Ialomița sprijină excelența în educație apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Consiliul Județean Ialomița sprijină excelența în educație

Consiliul Județean Ialomița a acordat fonduri unităților de învățământ pentru premierea elevilor și cadrelor didactice îndrumătoare.

Consiliul Județean Ialomița a atribuit granturi în valoare totală de 218.700 lei pentru unitățile de învățământ ce au avut în anul școlar 2021 – 2022 elevi premiați la olimpiade.

Pe baza datelor colectate de la unitățile de învățământ cu elevi de succes la nivelul olimpiadelor școlare au primit fonduri de premiere un număr de 29 școli și licee din județul Ialomița.

Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, a felicitat directorii unităților de învățământ intrate pe lista beneficiarilor de granturi acordate elevilor olimpici și cadrelor didactice îndrumătoare.

Care a fost formula financiară de acordare a premiilor

Din bugetul județean au fost acordate 204 premii individuale în valoare de câte 500 lei, pentru un total de 102.000 lei.

Pentru echipe au fost acordate 287 premii, fiecare membru al echipei primind suma de 100 lei, în total 28.700 lei.

În ceea ce privește premiile profesorilor, 176 cadre didactice îndrumătoare au intrat pe lista financiară, fiecare primind 500 lei, pentru un total de 88.000 lei.

Ca valoare totală a premiilor, pe prima poziție la nivel de județ s-a plasat Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia (44.700 lei), urmat de Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia (36.600 lei) și Școala Gimnazială „Sf. Andrei” din Slobozia (18.600 lei).

În ceea ce privește numărul de elevi premiați pentru rezultatele excepționale avute în anul școlar 2021 – 2022 pe primul loc s-a clasat, deloc surprinzător, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia.

Cel mai bun liceu din județul Ialomița a avut pe lista premiaților 32 elevi la probe de concurs individuale, 6 echipe cu un total de 51 elevi și 31 de cadre didactice îndrumătoare. (FOTO: Facebook – Consiliul Județean Ialomița)

Articolul Consiliul Județean Ialomița sprijină excelența în educație apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.