Consiliul Județean Ialomița a ajuns la fundul sacului. Lista de investiții a fost decimată!

Consiliul Județean Ialomița a tăiat în carne vie în lista de investiții a anului 2021 în încercarea de a găsi fonduri pentru lucrările aflate în derulare. Consiliul Județean Ialomița a ajuns la fundul sacului și are de achitat facturi de zeci de milioane lei puse pe masă de firmele ce execută lucrări în județ. Cu decontări insignifiante obținute prin PNDL, instituția județeană are o nevoie acută de finanțare. Contractarea mega-creditului, menit a acoperi necesarul de fonduri pentru lucrările mari de infrastructură de pe drumurile județene ori modernizarea Spitalului Județean de… Articolul Consiliul Județean Ialomița a ajuns la fundul sacului. Lista de investiții a fost decimată! apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Consiliul Județean Ialomița a ajuns la fundul sacului. Lista de investiții a fost decimată!

Consiliul Județean Ialomița a tăiat în carne vie în lista de investiții a anului 2021 în încercarea de a găsi fonduri pentru lucrările aflate în derulare.

Consiliul Județean Ialomița a ajuns la fundul sacului și are de achitat facturi de zeci de milioane lei puse pe masă de firmele ce execută lucrări în județ.

Cu decontări insignifiante obținute prin PNDL, instituția județeană are o nevoie acută de finanțare.

Contractarea mega-creditului, menit a acoperi necesarul de fonduri pentru lucrările mari de infrastructură de pe drumurile județene ori modernizarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia, bate și el pasul pe loc.

În aceste condiții, singura soluție imediată a fost decimarea listei de investiții aprobată de consilierii județeni în primăvară, atunci când s-a votat bugetul județean pe anul 2021.

Deficit bugetar de peste 88 milioane lei

Conform ultimelor calcule făcute de finanțiștii instituției județene, veniturile județene sunt în acest an de 321,451 milioane lei iar cheltuielile programate în 2021 însumează 409,528 milioane lei.

Rezultă de aici un deficit bugetar de 88,077 milioane lei, aproximativ 21,5% din totalul capitolului de cheltuieli, sumă ce va fi utilizată din excedentul bugetar înregistrat la finalul anului 2020.

Tot din excedentul bugetar al anului precedent se vor acoperi temporar golurile de casă provenite din decalajele între veniturile secțiunilor de funcționare și de dezvoltare, în limita sumei de 1,5 milioane lei.

La ce investiții renunță Consiliul Județean Ialomița în acest an

Rectificarea bugetară aprobată de consilierii județeni la ședința extraordinară de săptămâna trecută a aruncat din schemă o centrală termică de 300.000 lei și a redus cu 50.000 lei cheltuielile legate de pregătirea documentației în vederea creșterii eficienței energetice a Clădirii Administrative din strada Răzoare, nr. 3.

Cu două treimi, mai exact 100.000 lei, se reduce și bugetul alocat creșterii eficienței energetice a Clădirii Comandamentului, Pavilion A, respectiv Centrul Militar Județean Ialomița.

100.000 lei pierde o lucrare similară la Școala Profesională „Ionel Teodorescu” Slobozia și cu 90.000 lei (75% din total) se reduc cheltuielile pentru amenajarea curții interioare a aceleiași unități de învățământ.

Din dreptul investițiilor din 2021 de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia dispar dintr-un condei 650.000 lei.

500.000 lei mai puțin pentru lucrarea de modernizare, extindere și dotare și 150.000 lei în minus la construirea și dotarea blocului alimentar și a spălătoriei cu heliport pe terasă.

Jumătate de milion de lei este suma cu minus în acest an pentru reabilitarea și punerea în valoare a monumentului istoric „Orașul de Floci” iar pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Muzeului Județean Ialomița valoarea investiției se diminuează cu 100.000 lei, adică aproape 30% din total.

În aceeași notă a economiilor la bugetul Consiliului Județean Ialomița s-a renunțat la alocarea în 2021 a 300.000 lei pentru creșterea eficienței energetice a clădirii Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia.

Suntem blocați un pic cu PNDL, avem de luat 7 milioane lei, bani plătiți de noi. Avem facturi restante la unul dintre constructori de peste 20 milioane lei. Am periat lista de investiții și am renunțat la ce nu puteam realiza până la finalul anului pentru a mai plăti o parte din bani firmei care lucrează pe DJ 201 ca să evităm sistarea lucrărilor. (MARIAN PAVEL, președinte Consiliul Județean Ialomița)

Cine câștigă în urma rectificării bugetare

Banii economisiți într-o parte pleacă în altă parte. Ei vor fi folosiți pentru a acoperi diverse cheltuieli urgente, mai ales pentru plata facturilor emise de firmele de construcții care execută lucrări pe drumurile județene.

Față de cele 177,404 milioane lei buget aprobat inițial, în urma rectificării pentru capitolul bugetar Drumuri și Poduri se alocă suplimentar 6,783 milioane lei.

În condițiile în care se dă cu un milion de lei mai puțin pentru modernizarea și reabilitarea DJ 211 (Limită județul Brăila – Luciu – Mihail Kogălniceanu – intersecție DN 2A, intersecție cu DJ 201 – Lăcusteni – Platonești – Movila – Fetești) se poate achita o factură de 7,2 milioane lei pentru modernizarea DJ 201: Tronson I cuprins între DN2 Coșereni – Axintele – Orezu, un drum de 35,4 km.

Reabilitările a trei poduri pierd ca finanțare, în total, 420.000 lei: 200.000 lei în minus la podul peste râul Prahova la Adâncata, pe DJ 101B, 50.000 lei în minus la podul peste canalul de irigați la Movilița, pe DJ 302 și 170.000 lei în minus la podul peste râul Ialomița de la Bucu, pe DJ 213A.

Din același capitol bugetar a fost suplimentată generos suma totală alocată în 2021 majorării capitalului social la societățile la care Consiliul Județean Ialomița este acționar.

Astfel, suma totală în acest an ajunge la 2,321 milioane lei după ce 593.000 lei au fost transformați în acțiuni la SC Drumuri și Poduri SA Slobozia, firmă aproape falimentată după ce a fost siluită de administrația conducă de Victor Moraru.

Articolul Consiliul Județean Ialomița a ajuns la fundul sacului. Lista de investiții a fost decimată! apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.