Chelsea – Manchester City, finala Ligii Campionilor 2021

Chelsea a învins cu 2-0 pe Real Madrid, miercuri, 5 mai, în manșa secundă a semifinalei de Liga Campionilor. După 1-1 în tur, londonezii au acces în finala de la Istanbul, unde vor întâlni o altă echipă englezească, Manchester City. Golurile echipei germanului Thomas Tuchel au fost marcate de Timo Werner (27) și Mason Mount […]

Chelsea – Manchester City, finala Ligii Campionilor 2021

Chelsea a învins cu 2-0 pe Real Madrid, miercuri, 5 mai, în manșa secundă a semifinalei de Liga Campionilor. După 1-1 în tur, londonezii au acces în finala de la Istanbul, unde vor întâlni o altă echipă englezească, Manchester City.

Golurile echipei germanului Thomas Tuchel au fost marcate de Timo Werner (27) și Mason Mount (85). Tuchel ajunge în a doua finală consecutivă, după ce a cedat cu PSG în fața lui Bayern.

Chelsea - Manchester City, finala Ligii Campionilor 2021
Bucuria londonezilor după golul lui Mount.

Finala Ligii Campionilor din acest sezon se va disputa pe 29 mai, la Istanbul, pe Atatürk Olympic Stadium

______________________________________________________________________________

Manchester City a trecut marți, 4 mai, de PSG, 2-0, în returul semifinalei de Liga Campionilor. ”Cetățenii” învinseseră la Paris, în prima manșă, 2-1, și au acces astfel în ultimul act al competiției.

Algerianul Ryan Mahrez a reușit o „dublă” pentru „cetățeni”, în minutele 11 și 63. Argentinianul Di Maria (PSG) a fost eliminat în minutul 69.

City, formație antrenată de spaniolul Pep Guardiola, a ajuns în prima finală de Ligă Campionilor din istoria clubului.

Meciul s-a desfășurat pe un teren greu, după ce o ploaie înghețată s-a abătut asupra orașului Manchester exact înaintea meciului.

  • În cealaltă semifinală, Chelsea o înfruntă miercuri, 5 mai, pe Real Madrid (ora 22.00). În tur a fost 1-1.
w_56871212Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

______________________________________________________________________________

Manchester City a făcut un pas important spre finala Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe PSG, 2-1, miercuri, 28 aprilie, la Paris, în prima manşă a semifinalelor. Cu o zi înainte, altă formație din Albion, Chelsea, a remizat pe terenul spaniolilor de la Real Madrid.

La Paris, acasă, pe Parc des Princes, finalista ediţiei trecute a deschis scorul prin Marquinhos (15), dar echipa antrenată de Pep Guardiola a întors rezultatul în repriza secundă, prin golurile înscrise de Kevin De Bruyne (64) şi Riyad Mahrez (71). Manşa secundă se va juca marţi, la Manchester.

În min. 77, Idrissa Gueye a primit cartonaşul roşu pentru un fault dur asupra lui Gundogan.

City are acum 18 victorii consecutive în deplasare în toate competiţiile, pierzând doar două meciuri din ultimele 29 jucate în Champions League.

Chelsea - Manchester City, finala Ligii Campionilor 2021
Kylian Mbappe (stânga), blocat de defensiva „cetățenilor”.

Marți, Real Madrid a terminat la egalitate cu Chelsea, 1-1, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal.

Pe o ploaie torenţială, oaspeţii au dominat debutul partidei și au deschis scorul prin americanul Christian Pulisic (14). Atacantul francez Karim Benzema a reuşit egalarea în min. 29, cu o reluare din voleu.

Pentru Benzema a fost golul cu numărul 71 în Champions League, egalând o altă legendă a clubului Real, Raul Gonzalez Blanco.

Manşa secundă va avea loc pe 5 mai, la Londra, iar Real, deţinătoarea numărului de trofee în competiţie (13), va încerca să se califice în a cincea sa finală din ultimii opt ani.

Chelsea - Manchester City, finala Ligii Campionilor 2021
Casemiro, deasupra tuturor.

Foto: EPA