Cel mai periculos prădator sexual din România este încă liber. Ioan Grad, fugarul condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol și lipsire de libertate

Poliția Română, agențiile de aplicare a legii din alte 18 state europene și Europol au lansat o campanie de creștere a gradului de informare publică, în scopul prinderii persoanelor căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală, informează Ziare.com. Autoritățile române l-au inclus pe lista celor mai urmărite persoane pe maramureșeanul Ioan Grad, 56 de […]

Cel mai periculos prădator sexual din România este încă liber. Ioan Grad, fugarul condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol și lipsire de libertate

Poliția Română, agențiile de aplicare a legii din alte 18 state europene și Europol au lansat o campanie de creștere a gradului de informare publică, în scopul prinderii persoanelor căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală, informează Ziare.com. Autoritățile române l-au inclus pe lista celor mai urmărite persoane pe maramureșeanul Ioan Grad, 56 de ani, condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru viol, lipsire de libertate ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.


19 indivizi urmăriți, câte unul din fiecare stat, suspectați de comiterea unor infracțiuni de natură sexuală sau condamnați pentru astfel de fapte, apar pe site-ul european al personelor urmărite - most wanted - www.eumostwanted.eu.


Poliția din 19 state, implicată


Autoritățile din România, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Spania, Suedia si Regatul Unit al Marii Britanii si-au unit forțele în acest demers.


Unele dintre cele mai periculoase persoane din toată Europa sunt în atenția polițiștilor. Pentru a aduce agresorii sexuali în atentia publicului, a fost lansată o campanie de informare în 19 state europene. Oamenilor li se cere sprijinul în scopul depistării indivizilor căutați pentru săvârșirea de infracțiuni de natură sexuală, arată Poliția Română.


Persoana urmarită de Poliția Română, în această campanie, este Ioan Grad, de 56 de ani, din Vișeu de Sus, Maramureș.



În 2003, Grad a răpit și violat două minore


Bărbatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol, lipsire de libertate în mod ilegal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.


Pe site-ul Poliției Române, la persoanele ”most wanted”, în dreptul lui Grad, se arată că individul a răpit și a violat, împreună cu un complice, două minore de 14, respectiv 15 ani.



În luna august din 2003, Grad și un complice au lipsit în mod ilegal de libertate, prin răpire, două minore de 14 și, respectiv, 15 ani și au întreținut cu acestea prin violență și amenințări raporturi sexuale. În anul 2008, au agresat în public o altă persoană, provocând un scandal ce a tulburat grav liniștea publică. Semnalmente: Înălțime 1,90 m, greutate 130 kg, robust ochii albaștri, părul șaten, chelie frontală.

Poliția Română:

”Dacă recunoașteți vreuna dintre persoanele căutate sau aveți date despre ea și le furnizați politiei, veți contribui la o Europă mai sigură. Informațiile pot fi transmise și în mod anonim, prin intermediul site-ului www.eumostwanted.eu, iar Europol le va pune la dispoziția autorităților din țările respective”, este apelul poliției.


De la lansarea, în 2016, a proiectului www.eumostwanted.eu, 91 de persoane urmărite de diferite state, care apăreau pe site, au fost arestate.