Catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine din România a fost actualizat. Garda Forestieră Ploiești a identificat în Prahova și în Argeș o suprafață de 3.382 ha

Ministerul Mediului a anunțat că 62.655 ha, din care 7.994 ha păduri virgine și 54.661 ha păduri cvasivirgine, au fost identificate și introduse în Catalog până pe 15 septembrie. Garda Forestieră Ploiești a identificat în Argeș și Prahova o suprafață de 3.382 ha. 5.126 de noi hectare de păduri au fost identificate de gărzile forestiere […] Articolul Catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine din România a fost actualizat. Garda Forestieră Ploiești a identificat în Prahova și în Argeș o suprafață de 3.382 ha apare prima dată în Observatorul Prahovean.

Catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine din România a fost actualizat. Garda Forestieră Ploiești a identificat în Prahova și în Argeș o suprafață de 3.382 ha

Ministerul Mediului a anunțat că 62.655 ha, din care 7.994 ha păduri virgine și 54.661 ha păduri cvasivirgine, au fost identificate și introduse în Catalog până pe 15 septembrie. Garda Forestieră Ploiești a identificat în Argeș și Prahova o suprafață de 3.382 ha.

5.126 de noi hectare de păduri au fost identificate de gărzile forestiere față de catalogul din aprilie 2021.

Astfel, prin finalizarea „Studiului național de identificare a pădurilor virgine / cvasivirgine”, Garda Forestieră Ploiești a identificat în Argeș și Prahova o suprafață de 3.382 ha, a anunțat Ministerul Mediului.

„Au mai fost introduse pădurile ce au făcut obiectul unui studiu de identificare avizat, întocmit pentru păduri din raza Ocolului silvic Băile Herculane, precum și alte păduri identificate cu ocazia reamenajării, în județele Brașov (O.S. Pădurile Făgărașului și Arpaș), Caraș-Severin (O.S. Mehadia), Gorj (O.S. Obârșia Lotrului – Voineasa), Sibiu (O.S. Arpaș și Avrig) și Vâlcea (O.S. Buila)”, a mai anunțat Ministerul Mediului.

Toate zonele incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, potrivit Ministerului Mediului, beneficiază de o protecție strictă.

„Regia Națională a Pădurilor Romsilva continuă procesul de identificare a pădurilor și estimează că acțiunea ar putea fi încheiată până la sfârșitul anului 2021”, a mai anunțat Ministerul Mediului.

Sursă foto – Facebook – Ministerul Mediului

Citește și: Rezervația Glodeasa, locul din Prahova cu păduri seculare și cu orhidee fantomă

Articolul Catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine din România a fost actualizat. Garda Forestieră Ploiești a identificat în Prahova și în Argeș o suprafață de 3.382 ha apare prima dată în Observatorul Prahovean.