Bunuri contrafăcute, de aproape 35.000 de lei, ridicate de polițiștii constănțeni de la Transporturi

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, 180 de accesorii pentru îngrijirea părului, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 34.000 de lei. În cursul zilei de joi, 10 iunie, [...]

Bunuri contrafăcute, de aproape 35.000 de lei, ridicate de polițiștii constănțeni de la Transporturi

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, 180 de accesorii pentru îngrijirea părului, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 34.000 de lei.

În cursul zilei de joi, 10 iunie, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din București.

În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 180 de ondulatoare de păr, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 34.200 de lei de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.