Astra Zeneca a informat Comisia Europeană că nu va putea livra dozele de vaccin convenite pentru primul trimestru. Care este motivul întârzierii

După Pfizer, al doilea producător de vaccin anti-Covid are probleme de livrare. AstraZeneca a informat Comisia Europeană că nu va putea trimite cantităţile iniţiale convenite după ce va obţine autorizarea din partea Agenţiei Europene a Medicamentului, aşteptată la sfârşitul acestei luni, a relatat vineri, 22 ianuarie, cotidianul german Bild, citând surse din cadrul companiei. Potivit […]

Astra Zeneca a informat Comisia Europeană că nu va putea livra dozele de vaccin convenite pentru primul trimestru. Care este motivul întârzierii

După Pfizer, al doilea producător de vaccin anti-Covid are probleme de livrare. AstraZeneca a informat Comisia Europeană că nu va putea trimite cantităţile iniţiale convenite după ce va obţine autorizarea din partea Agenţiei Europene a Medicamentului, aşteptată la sfârşitul acestei luni, a relatat vineri, 22 ianuarie, cotidianul german Bild, citând surse din cadrul companiei.


Potivit Bild, principalul motiv este că vaccinul dezvoltat de compania farmaceutică anglo-suedeză Astra Zeneca și Universitatea Oxford va trebui adaptat la mutațiile din Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia, potrivit companiei. Astfel, este posibil ca vaccinurile deja produse și aflate în stoc să nu poată fi livrate.


În plus, un incendiu major la cel mai mare producător de vaccinuri din Pune, India, cu care compania colabora, a suspendat producția săptămâna aceasta.


Joi, la prânz, AstraZeneca a informat Comisia Europeană despre probleme și, potrivit ziarului austriac Kurier, că UE va primi mult mai puține doze decât era planificat în primul trimestru. Martin Auer, coordonatorul austriac al campaniei de vaccinare, le-ar fi transmis landurilor că alocările pentru Austria în primul trimestru au fost reduse de la 2 milioane de doze la 500.000-600.000.


Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt al AstraZeneca nu a dorit să comenteze.


Acum o săptămână, și Pfizer a anunțat reducerea livrărilor de vaccinuri pentru ianuarie, după ce compania a anunțat măsuri de extindere a producției.


Deocamdată, România folosește la imunizare numai vaccinul Pfizer/BioNTech. În curând, urmează să fie distribuit către centrele de vaccinare și cel de la Moderna.


Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, declarase joi seară că numărul persoanelor imunizate ar putea crește odată cu intrarea pe piață a celui de-al treilea vaccin contractat de UE, serul AstraZeneca.