Alexandru Rafila, despre posibile relaxări de sărbători: „Contează trendul pandemiei. Oamenii trebuie să se comporte cât mai precaut”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat, marți seara, într-o intervenție pentru postul B1TV că este greu de spus dacă vor exista sau nu relaxări de sărbători. Rafila a insistat pe respectarea regulilor, dând exemplu târgurile de Crăciun și la concerte, unde nu se poartă în permanență masca de protecție. „Mi-e greu să vă spun ce […]

Alexandru Rafila, despre posibile relaxări de sărbători: „Contează trendul pandemiei. Oamenii trebuie să se comporte cât mai precaut”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat, marți seara, într-o intervenție pentru postul B1TV că este greu de spus dacă vor exista sau nu relaxări de sărbători. Rafila a insistat pe respectarea regulilor, dând exemplu târgurile de Crăciun și la concerte, unde nu se poartă în permanență masca de protecție.

„Mi-e greu să vă spun ce se va întâmpla peste un interval de 3-4 săptămâni, dar eu am o preocupare față de ce se întâmplă în acest moment. Am văzut ieri la Brașov, la târgul de Crăciun că era o mare frenezie, am văzut concerte care nu aveau nimic de-a face cu măsuri de bază care să prevină transmiterea. Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, ar trebui să se comporte cât mai precaut în această perioadă”, a explicat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, vineri seara, la postul B1TV.

Ministrul Sănătății a insistat pe respectarea măsurilor de prevenție în perioada următoare.

„Și dacă ești într-un spațiu aglomerat și porți masca tot nu este nimci complicat, dar este o chestiune de mentalitate, de obișnuință de a respecta unele reguli. Obligativitatea asta…noi tot discutăm despre măsuri legislative. Măsurile legislative sunt una, respectarea lor altceva. Lucrul ăsta se leagă de faptul că unii oameni cred unele lucruri tot mai fantasmagorice, o chestiune care ține de educație”, a mai punctat ministrul Sănătății.

Acesta a mai precizat că pentru a lua decizia unor noi relaxări este importantă evoluția pandemiei.

„Trebuie văzut contextul epidemiologic. Suntem în scenariul verde, dar contează trendul. Gândiți-vă ce s-a întâmplat astă vară când eram în scenariul verde dar lucrurile mergeau prost săptămână, după săptămână. A existat o creștere relevantă din punct de vedere epidemiologic”, a subliniat Rafila.