Adrian Mihalcea: „Pentru Unirea Slobozia este binișor în acest moment”

Adrian Mihalcea a fost mulțumit la finalul partidei cu Dinamo București de modul în care s-au implicat în joc fotbaliștii săi. Adrian Mihalcea a regretat că echipa sa nu a mai rezistat încă 10 minute în meciul cu Dinamo București, pierdut cu două goluri primite în finalul întâlnirii, dar a recunoscut că doar prin noroc ar fi putut câștiga un punct. „Nu sunt supărat după meciul cu Dinamo București, până la urmă este o limită, mulți jucători au depășit-o de foarte mult timp dar nu este de ajuns să te… Articolul Adrian Mihalcea: „Pentru Unirea Slobozia este binișor în acest moment” apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

Adrian Mihalcea: „Pentru Unirea Slobozia este binișor în acest moment”

Adrian Mihalcea a fost mulțumit la finalul partidei cu Dinamo București de modul în care s-au implicat în joc fotbaliștii săi.

Adrian Mihalcea a regretat că echipa sa nu a mai rezistat încă 10 minute în meciul cu Dinamo București, pierdut cu două goluri primite în finalul întâlnirii, dar a recunoscut că doar prin noroc ar fi putut câștiga un punct.

Nu sunt supărat după meciul cu Dinamo București, până la urmă este o limită, mulți jucători au depășit-o de foarte mult timp dar nu este de ajuns să te bați de la egal la egal cu o echipă bună.”, a spus Mihalcea imediat după meciul cu Dinamo.

Tehnicianul este îngrijorat de numărul mare de fotbaliști accidentați. Cum lotul nu este deloc numeros și ofertant, este evident că fiecare fotbalist indisponibil îi dă mari bătăi de cap antrenorului principal.

Nu avem de ce să disperăm, am o foame de a reuși încât nu știu ce aș putea să fac și de aceea nu mă dau bătut. Și dacă mă bate Rapid, care e problema? Noi avem un scop final iar obiectivele intermediare nu mă interesează. (ADRIAN MIHALCEA, antrenor principal UNIREA Slobozia)

Adrian Mihalcea a trecut în revistă următoarele meciuri pe care UNIREA Slobozia le are de disputat în SuperLigă, în ordine cu Rapid București, Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, toate echipe de play-off.

Rapid București – UNIREA Slobozia se dispută marți, 4 februarie, de la ora 18.00, pe stadionul Giulești.

„Pentru noi toate meciurile sunt grele, știam că vor veni meciuri foarte grele, dar pentru noi este binișor în momentul de față. Nu cred că s-a gândim nimeni că noi am fi putut să sperăm la mai mult de locul 9. Îi voi îndoctrina pe jucători că echipa aceasta trebuie să se salveze. Nu găsim alibi, că jucăm doar în deplasare, că nu avem nu știu ce… Știam toți de la început ce avem de făcut iar cine va ceda va fi îndepărtat. Nu ne poate deraia o înfrângere.”, a adăugat Adrian Mihalcea.

Articolul Adrian Mihalcea: „Pentru Unirea Slobozia este binișor în acest moment” apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.