Acuzat de DNA că a luat mită 760.000 de euro, directorul Unifarm, Adrian Ionel, susține că are dovezi care-l disculpă: “Sunt nevinovat”

Adrian Ionel Eugen, directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA, a declarat pentru Ziare.com că este nevinovat în fața acuzațiilor aduse de DNA. El este acuzat de procurori pentru că ar fi cerut mită pentru un contract de achiziție a echipamentelor de protecție. “Sunt nevinovat și aștept să pot convinge prin dovezi cu privire la […]

Acuzat de DNA că a luat mită 760.000 de euro, directorul Unifarm, Adrian Ionel, susține că are dovezi care-l disculpă: “Sunt nevinovat”
Adrian Ionel Eugen, directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA, a declarat pentru Ziare.com că este nevinovat în fața acuzațiilor aduse de DNA. El este acuzat de procurori pentru că ar fi cerut mită pentru un contract de achiziție a echipamentelor de protecție. “Sunt nevinovat și aștept să pot convinge prin dovezi cu privire la acest fapt. Vă mulțumesc”, a declarat Adrian Ionel, imediat după comunicatul DNA, pentru Ziare.com Directorul Unifarm, Adrian Ionel Eugen, ar fi cerut mită 760.000 de euro. “În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 de euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale)”, se arată în comunicatul DNA. Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură. În plus, cele un milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale, ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract”, se mai arată în referatul procurorilor. Procurorii DNA susțin că directorul Unifarm ar fi determinat un funcționar din firmă să ateste în mod nereal livrarea de echipamente. Șpaga pretinsă de Adrian Ionel Eugen nu a mai ajuns la el, motiv pentru care a reziliat contractul. Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 de lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor un milion de măşti de protecţie neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.