Ludovic Orban: Obiectivul nostru e să facem alegeri pe 6 decembrie. Majoritatea parlamentară de acum duce România în incapacitate de plată

Premmierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR potrivit căreia Parlamentul are dreptul să stabilească data alegerilor parlamentare, însă a subliniat că obiectivul guvernului este de a organiza alegerile pe 6 decembrie. Premierul Ludovic Orban a precizat, la B1TV, că CCR nu avea dreptul să se pronunţe asupra Hotărârii de Guvern care stabileşte ca 6 decembrie […]

Ludovic Orban: Obiectivul nostru e să facem alegeri pe 6 decembrie. Majoritatea parlamentară de acum duce România în incapacitate de plată

Premmierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR potrivit căreia Parlamentul are dreptul să stabilească data alegerilor parlamentare, însă a subliniat că obiectivul guvernului este de a organiza alegerile pe 6 decembrie.


Premierul Ludovic Orban a precizat, la B1TV, că CCR nu avea dreptul să se pronunţe asupra Hotărârii de Guvern care stabileşte ca 6 decembrie să fie data alegerilor parlamentare.


"Eu nu am putut să cred vreodată că se poate ajunge în asemenea punct, în care paznicul principal al Constituției, CCR, să calce în picioare Constituția, să calce în picioare democrația din România lăsându-i pe unii, care nu mai au niciun fel de legitimitate, să taie și să spânzure în România și într-un context în care România are nevoie ca de aer de alegeri", a declarat Orban.


Ludovic Orban a subliniat că obiectivul guvernului este de a organiza alegeri parlamentare pe 6 decembrie. Premierul consideră că actuala majoritate parlamentară vrea să aducă România în incapacitate de plată.


"Majoritatea parlamentară de azi este iresponsabilă. Dau pe bandă rulantă legi care vor împinge România într-o situație de o gravitate extremă. Ei vor să aducă România în incapacitate de plată, să nu mai existe bani pentru pensii, investiții, de cofinanțare pe absorbția fondurilor europene. Ei vor să aducă România în stare de faliment. PSD pune România pe butuci".