FOTO Primarul Florin Mitroi dă vina pe ABADL pentru inundațiile și pagubele produse în Valu lui Traian. „Îți vine să pui o bombă să-i arunci pe toți în aer când le auzi scuzele!”

Primarul Valu lui Traian, Florin Mitroi, susține că Administrația Naţională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, este vinovate de inundațiile produse, luni, în comună, pentru că, „de ani buni”, s-au făcut demersuri pentru [...] The post FOTO Primarul Florin Mitroi dă vina pe ABADL pentru inundațiile și pagubele produse în Valu lui Traian. „Îți vine să pui o bombă să-i arunci pe toți în aer când le auzi scuzele!” first appeared on Constanța NEWS.

FOTO Primarul Florin Mitroi dă vina pe ABADL pentru inundațiile și pagubele produse în Valu lui Traian. „Îți vine să pui o bombă să-i arunci pe toți în aer când le auzi scuzele!”

Primarul Valu lui Traian, Florin Mitroi, susține că Administrația Naţională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, este vinovate de inundațiile produse, luni, în comună, pentru că, „de ani buni”, s-au făcut demersuri pentru decolmatarea și lărgirea canalului colector, dar fără succes. Drept urmare, după o furtuna de 20 de minute, mai multe zeci de gospodării au fost afectate de inundații.

Inundații și pagubele produse, luni, în Valu lui Traian. FOTO ISU „Dobrogea”.

„De 14 ani de zile, aproape de când sunt primar adică, mă lupt în continuu ca Ministerul Mediului, prin Apele Române, să implementeze un program de dalare a canalului și construire de podețe casetate. Deși acest canal traversează mai multe localități, Valu lui Traian a plătit studiul de fezabilitate și a acceptat orice, numai să se facă dalarea. Cu toate acestea, 14 ani mai târziu și după diverse guvernări, nici până la acest moment ministerul nu a reușit să pună nici măcar o piatră în canal. Îți vine să pui o bombă să-i arunci pe toți în aer când le auzi scuzele. Că a expirat avizul, că nu s-a dat autorizația, că s-a schimbat ministrul … de toată jena. Nu numai că nimeni din minister nu și-a dat interesul pentru concretizarea proiectului, dar ei își pun mâinile la spate și se acoperă de hârțoage, iar pe noi, proștii din teritoriu, ne lasă să răspundem în față oamenilor. Cum îi explic eu lui nea’ Gheorghe, care are apă de un metru în casă azi, că legal NU AM VOIE să fac investiții pe canal ca să preia apa cum trebuie? Sau că la Valu, așa cum putem, pe barba noastră, facem anual curățări și adânciri de canal, dar toată apă preluată trebuie să se scurgă prin Murfatlar, spre Poarta Albă, iar Murfatlarul nu a auzit în viață lui de curățat canal? Astăzi, în disperare de cauză, am cerut intervenția Apelor Române pentru că aveam 50 case cu apa la prag și viitura se întorcea dinspre Murfatlar. Au venit doi ingineri săracii, s-au uitat și au plecat. Tot eu a trebuit să iau decizia de a rupe din canal pe teritoriul Murfatlarului, ca să se ducă apă. Acum aștept să fiu tras la răspundere, o răspundere pe care nimeni altcineva nu și-o asumă. Eu mi-am asumat-o pentru că îmi este rușine de oameni. Așa cum pe mine mă lasă rece explicațiile unui minister care de 14 ani nu e în stare să rezolve o problema, tot așa nici pe ei nu îi interesează că nu pot face eu dalare de canal”, a comentat Florin Mitroi.

Inundații și pagubele produse, luni, în Valu lui Traian. FOTO ISU „Dobrogea”.

Primarul din Valul lui Traian a mai spus că a adus în sprijinul oamenilor armata, pompierii și echipele RAJA SA, iar în zilele următoare se va trece și la curățarea mâlului de pe străzi.

Inundații și pagubele produse, luni, în Valu lui Traian. FOTO ISU „Dobrogea”.

„Cantitatea de apă căzută într-un timp extrem de scurt a fost atât de mare încât a creat viituri. În zonele protejate de lizierele pe care le-am înființat nu a fost foarte rău, dar în zonele vechi ale localității și înspre câmp au venit foarte mult crengi, mâl, copaci etc. Nici Dumnezeu dacă eram nu aveam ce să fac mai mult decât am făcut. Știu că cel mai la îndemână le e oamenilor să dea vină pe primar, că doar sunt singurul <>. Dar nici primarul nu poate opri ploaia, nici nu poate face o lucrare care trece prin mai multe localități. Am adus astăzi în sprijin armata, pompierii, RAJA. În zilele următoare vom trece la curățarea malului de pe străzi și din canal, că tot nu avem voie să intervenim asupra canalului. Și sperăm că măcar în ceasul al doisprezecelea Ministerul Mediului și noul nostru Guvern vor conștientiza că primarul ăla de la Valu, care se agită să se daleze canalul, nu vorbea chiar degeaba. Dacă nu sunt de acord îi invit pe ei, deștepți cum sunt, să stea față în față cu oamenii și să le explice că de 14 ani tot expiră avize”, a mai declarat Florin Mitroi.

The post FOTO Primarul Florin Mitroi dă vina pe ABADL pentru inundațiile și pagubele produse în Valu lui Traian. „Îți vine să pui o bombă să-i arunci pe toți în aer când le auzi scuzele!” first appeared on Constanța NEWS.